Viviana Sposub, prima declarație după despărțirea de George Burcea. ”Fără supărare, eu acum sunt bine”

Ana Anitoiu 21.08.2021, 10:21

Viviana Sposub a făcut o primă declarație după ce s-ar fi despărțit de George Burcea. Prezentatoarea TV, care și-a petrecut ultimul an din viață alături de fostul partener al Andreei Bălan, a fost categorică și s-a declarat că se simte bine.

De ce s-ar fi despărțit Viviana Sposub și George Burcea

Viviana Sposub a șters pozele de pe contul ei de Instagram în care apărea alături de George Burcea. Pe de altă parte, actorul a păstrat fotografiile, undele dintre ele făcute în ipostaze romantice și cu declarații de dragoste în descriere. Din acest detaliu, fanii lor au înțeles că ea este cea care și-a dorit să rupă relația – speculație confirmată, de altfel, de apropiați ai celor două vedete.

”Totul ar fi plecat de la o petrecere la care a fost George. O petrecere numai cu băieții, care s-a întins până a doua zi de dimineață. Viviana s-ar fi supărat foarte tare și nu a mai vrut nici să-i răspundă la telefon, l-a blocat și pe telefon, pe WhatsApp, peste tot.

George însă nu renunță cu una, cu două, la ea. Face pressing ca ea să îi mai dea o șansă. O copleșește cu gesturi romantice, cu declarații de dragoste publice, cu mici daruri. Orice pentru ca ea să treacă peste ce s-a întâmplat și să se întoarcă la el. Momentan însă, Viviana este de neclintit”, au spus apropiați ai celor doi pentru Playtech-Impact.

Viviana Sposub, prima declaratie dupa despartirea de George Burcea
Viviana Sposub

Prima declarație a Vivianei Sposub cu privire la despărțire

Viviana Sposub n-a dorit să comenteze despre despărțirea ei de George Burcea și s-a limitat să spună că este ”bine, fericită”. Prezentatoarea a explicat că nu vrea să dea declarații pe acest subiect.

”Sunt bine, sunt fericită. Nu am ce alte declarații să fac, eu nu dau declarații în presă, fără supărare. Am văzut ce se scrie despre mine, dar nu am ce să comentez acum”, a spus Viviana Sposub, potrivit fanatik.ro.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Conform acestei surse, Viviana Sposub s-a supărat deoarece comportamentul lui George Burcea a devenit mai rece față de ea. Însă, imediat ce a aflat că este în pericol să o piardă pe frumoasa prezentatoare, actorul a luat atitudine.

În urmă cu o săptămână, George Burcea a publicat pe contul său de Instagram o fotografie în care el și Viviana Sposub apăreau la emisiunea ”Ferma”. Actorul a scris și o declarație de iubire în descriere: ”Fix acum un an începea Ferma, iar lupta din arenă avea să se transforme în dragoste. Multzam, Pro! Multumesc, Vivian!”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...