Vin bani de la UE pentru infrastructura României. Ce autostrăzi urmează să fie finanțate, de ce lipsește celebrul tronson Ploiești – Brașov

Badea Violeta 16.12.2022, 19:27
Vin bani de la UE pentru infrastructura României. Ce autostrăzi urmează să fie finanțate, de ce lipsește celebrul tronson Ploiești – Brașov

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a făcut un anunț care îi va bucura enorm pe români. Oficialul a anunțat vineri, pe data de 16 decembrie, că Programul Operaţional pentru Transport a fost aprobat de Comisia Europeană. Prin urmare, UE va cofinanţa nerambursabil cu fonduri europene proiectele din domeniul infrastructurii și transporturilor din țara noastră!

Programul Operaţional pentru Transport a fost aprobat

Veste bună pentru România. Sorin Grindeanu a precizat, astăzi, că Programul Operațional pentru Transport a fost aprobat de Comisia Europeană.

Totodată, ministrul Transporturilor a transmis că suma alocată este de 9,6 miliarde de euro, din care 4,65 miliarde sunt fonduri europene nerambursabile.

Conform oficialului, banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea infrastructurii mari de transport rutier, feroviar (inclusiv metrou) și naval a României, în următorii șapte ani.

„Undă verde de la Bruxelles pentru România. Programul Operaţional pentru Transport a fost aprobat de Comisia Europeană. Suma alocată prin POT 2021- 2027 este de 9,6 miliarde de euro, din care 4,65 miliarde sunt fonduri europene nerambursabile”, a transmis Sorin Grindeanu.

Citește și Autostrada construită de chinezi în România. Va fi gata în 18 luni, contractul a fost semnat!

Sorin Grindeanu urmeaza sa fie numit ministru interimar la Agricultura
Sorin Grindeanu, anunț important pentru romani

Autostrăzile care urmează să fie finanțate

De asemenea, ministrul Transporturilor a anunțat și autostrăzile care urmează să fie finanţate prin POT 2021-2027. Iată care sunt acestea:

„Printre proiectele care urmează să fie finanţate prin POT 2021-2027 se numără: Autostrăzile Sibiu-Piteşti, Sibiu-Braşov, Ungheni-Iaşi-Ungheni-Târgu Neamţ, Braşov-Bacău, Timişoara-Moraviţa şi Paşcani-Siret.

Vor mai fi finanţate extensii şi modernizări ale infrastructurii feroviare ( inclusiv reţeaua de metrou), dar şi proiecte pentru îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe Dunăre”, a spus Sorin Grindeanu.

Motivul pentru care autostrada Ploiești – Comarnic – Brașov nu se regăsește pe listă

Întrebați de ce pe listă nu se regăsește autostradă Ploiești – Comarnic – Brașov, oficialii Ministerului Transporturilor au spus că aceasta este momentan în faza de realizare a Studiului de Fezabilitate, etapă finanțată în cadrul POIM (Programul Operațional Infrastructura Mare). Totodată, aceștia au mai precizat că, odată finalizat SF-ul, va fi luată o hotărâre despre cum va fi finanțată construcția propriu-zisă.

HotNews.ro a scris, de curând, că în cadrul realizării SF-ului pentru Autostrada Ploiești – Brașov consultantul a ales un traseu cu soluții tehnice „fantasmagorice” ce au dus estimarea prețului autostrăzii aproape de suma de 9 miliarde de euro.

În urmă cu ceva timp, Nicolae Ciucă a transmis că ar putea fi construită, în sfârșit, autostrada Ploiești-Brașov în parteneriat public-privat (PPP), o variantă care a fost încercată de alte patru ori de guvernele anterioare, de fiecare dată, însă, fără succes.

Citește și Autostrada care se deschide în România. Ministrul Transporturilor a anunțat finalizarea primului tronson!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...