Victor Ponta i-a luat apărarea lui Cristian Popescu-Piedone, după sentința în dosarul Colectiv. „Știm toți că nu are nicio vină”
Victor Ponta a reacționat, joi, la sentința pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul Colectiv, la aproape șapte ani de la tragedie. Fostul prim-ministru i-a luat apărarea primarului Cristian Popescu-Piedone, spunând că toată lumea știe că este nevinovat.
Victor Ponta, reacție după sentința în dosarul Colectiv
Victor Ponta a scris, pe pagina sa de Facebook, că tragedia de la Colectiv a fost folosită în scop politic pentru înlocuirea unui Guvern și că altfel ar fi trecut, la fel ca multe alte tragedii. Din acest motiv, conform fostului premier, nimeni nu a fost interesat, de la incendiu și până în prezent, să afle adevărul și să se facă dreptate în acest caz.
„Știm toți că Primarul Piedone nu are absolut nicio vină (dacă era Colectiv la Sibiu sau la Cluj nu cred că era băgat Primarul la închisoare). Știm toți că acum ard oamenii în Spitale și nimeni nu pățește ceva. Știm toți că și azi se organizează concerte în subsoluri și locații total inadecvate. Știm toți că nu am mai vrut să auzim de Colectiv ca să nu ne aducem aminte de manipularea și modul în care viețile pierdute au fost folosite cu cinism.
Știm toți că acum Corupția NU MAI ucide, nici minciuna, prostia, incompetența și nesimțirea. I-am băgat pe Piedone și pe patronii Clubului la închisoare și mergem mai departe ca și când nu a existat nimic. Extrem de trist!”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.
Cristian Popescu-Piedone s-a predat, dar susține că este nevinovat
La rândul lui, Cristian Popescu-Piedone a făcut primele declarații după ce a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani de închisoare cu executare și la interdicția de a ocupa funcție publică pe o perioadă de cinci ani. Primarul s-a predat la o secție de poliție, după ce a spus că va face acest lucru cu demnitate, onoare și respect, deși este nevinovat.
„Astăzi, prin condamnarea mea, m-aș putea jertfi, dacă aș putea să învii cele 64 de victime, n-aș ezita. Sunt alții care stau ascunși în spatele paravanelor, stă vidul de legislație. Mai devreme sau mai trârziu multe alte lucruri vor ieși la iveală. Dacă acei părinți cred că eu, Piedone, le-am omorât copiii, așa să îi ajute Dumnezeu.”, a spus Cristian Popescu-Piedone.
Cristian Popescu-Piedone a mai spus că rolul primarului este să se ducă la pușcărie atunci când deranjează. Pe pagina sa de Facebook, imediat după pronunțarea verdictului final din dosarul Colectiv, a fost publicat un mesaj în care primarul a precizat că este nevinovat și că, timp de șase ani și jumătate, a fost chinuit și tăvălit ca un câine.