A fost găsită „comoara” ridicată din droguri a lui Messina Denaro. Italienii au confiscat active de 200 de milioane de euro
O anchetă internațională coordonată de Direcția Antimafia a Districtului Palermo a dus la interceptarea unor active în valoare de 200 de milioane de euro.
Suma rezultă din reinvestirea, inclusiv prin intermediul unor companii offshore, a profiturilor realizate începând cu anii 1980 din traficul de droguri făcut de șeful Mafiei, Matteo Messina Denaro, care a murit de cancer acum 3 ani.
Această operațiune masivă de spălare de bani a dus la arestarea a trei persoane pentru utilizarea de fonduri ilicite agravată de facilitare mafiotă și la confiscarea de companii și active financiare.
Detaliile anchetei au fost prezentate de procurorul național Giovanni Melillo și de șeful DDA (Direcția Antimafia) din Palermo, Maurizio De Lucia, într-o conferință de presă.
Operațiunea a fost derulată în mai multe țări, precum Italia, Andorra, Gibraltar, Luxemburg, Elveția, Liban, Principatul Monaco și Spania (în orașele Malaga, Marbella, Benahavis și Puerto Banus), desfășurându-se în colaborare și coordonare cu autoritățile judiciare și polițienești.
Insulele Cayman sunt, de asemenea, unul dintre locurile unde au fost ascunse o parte din veniturile ilicite ale lui Matteo Messina Denaro, decedat pe 25 septembrie 2023.
Ancheta vine la doar câteva zile după alte două anchete. Prima i-a condus pe procurori și pe anchetatori la percheziționarea biroului de avocatură și a locuințelor din Campobello di Mazara aparținând unei avocate care a decedat acum zece ani, Antonella Moceri.
În 2008, asasini mafioți i-au ucis soțul. Parchetul din Palermo a redeschis ancheta, suspectând că femeia a avut o relație cu șeful Mafiei, căruia îi fusese avocată.
Apoi a urmat o altă anchetă, care a adus în vizor două dintre surorile șefului, Bice și Giovanna Messina Denaro, în urma descoperirii unei corespondențe de un deceniu între cele două femei și fratele lor fugar.
Și în acest caz au ieșit la iveală urme de „bani”, un fel de registru de chitanțe. Printre numele menționate s-a numărat antreprenorul Vito Nicastri, regele energiei eoliene, menționat în corespondență cu inițialele W.
Împreună cu Nicastri, Messina Denaro a gestionat construcția de centrale eoliene și fotovoltaice, ultima dintre investițiile descoperite în Veneto la începutul anilor 2000, o anchetă care avea să dezvăluie legături cu politicieni din Liga Nordului.
În corespondența găsită la domiciliul surorilor Messina Denaro, o secțiune notează că, în decurs de câteva zile, Messina Denaro a încasat aproximativ 47.000 de euro de la W-Nicasri.
În aceeași corespondență, din 2013, Messina Denaro scrie din nou despre „războiul” împotriva statului. Un fel de „manifest Cosa Nostra”, scris de mână de Matteo Messina Denaro, adresat surorii sale, Rosalia (recent condamnată la 14 ani și închisoare).
Ordinul era de a răspândi cuvintele sale: „A fi acuzat de apartenență la mafie în acest moment este o onoare… persecutat, copleșit de un stat piemontez și apoi roman pe care nu-l recunoaștem… violența este ceea ce suntem și, într-o zi, sunt convins că toate acestea vor fi recunoscute, iar istoria ne va reda ceea ce am fost în viață”.
Aceste cuvinte tulburătoare au rămas secrete mulți ani. „O familie mafiotă care a influențat statul”, au scris în rechizitoriu procurorul De Lucia și procurorii Brucoli, De Leo și Padova.
Matteo Messina Denaro, cunoscut și sub numele de Diabolik, a fost un șef al mafiei siciliene din Castelvetrano. El a fost considerat unul dintre noii lideri ai mafiei siciliene după arestarea lui Bernardo Provenzano în 11 aprilie 2006 și a lui Salvatore Lo Piccolo în noiembrie 2007. Fugarul Matteo Messina Denaro a fost prins pe 16 ianuarie 2023.