Vești importante pentru studenții din România. Ministrul Familiei a făcut anunțul: „E ca o recompensă din partea statului”

Ana Anitoiu 10.06.2022, 15:57
Vești importante pentru studenții din România. Ministrul Familiei a făcut anunțul: „E ca o recompensă din partea statului”

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a anunțat, vineri, că 3.500 de studenți din România vor primi o recompensă din partea statului pentru efortul pe care l-au depus în anul universitar. Fostul primar general al Capitalei a precizat care dintre tineri se pot califica și de ce anume se vor putea bucura în această vară.

Ministrul Familiei, despre beneficiul oferit unui număr de 3.500 de studenți

Gabriela Firea a ținut să precizeze că și-ar fi dorit să poată acorda acest beneficiu mai multor studenți. Însă, ministrul a spus că trebuie ca toată lumea să înțeleagă faptul că în prezent se desfășoară o criză energetică și geopolitică în care sunt consumate foarte multe resurse financiare.

În plus, potrivit Gabrielei Firea, încă nu a anunțat nimeni încheierea pandemiei de coronavirus. Fostul primar general al Capitalei a precizat că SARS-CoV-2 este în continuare printre noi, chiar dacă acum este o perioadă de relaxare.

Beneficiul pentru cei 3.500 de studenți din România este organizarea unor tabere studențești gratuite. Acestora le vor fi asigurate cazarea și masa, drept „recompensă din partea statului” pentru tot efortul pe care l-au făcut pe parcursul anului universitar.

Vesti importante pentru studentii din Romania
Gabriela Firea. Foto: Inquam Photos/ George Calin

Ce studenți se califică pentru această „recompensă”

Ministrul Gabriela Firea a precizat că cele 3.500 de locuri pentru tabere studențești gratuite vor fi acordate unor tineri cu rezultate bune la învățătură, la activități sportive și culturale sau unor tineri cu o situație socială mai dificilă.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Am cerut suplimentarea cu peste jumătate a numărului anunțat inițial. Este deja o creștere față de anul trecut. Dar e greu să ajungem la cifrele dinainte de pandemie. Știu cât de importante sunt aceste tabere pentru studenții cu rezultate școlare foarte bune, după un an de școală în care s-au concentrat pe carte. E ca o recompensă din partea statului pentru tot acest efort.

Așa că, este nedrept că unele organizații compară numărul locurilor din tabere cu totalul studenților din România. La fel de nedrept este să mi se pună în față promisiuni pe care nu le-am făcut!

Îi asigur pe reprezentanții organizațiilor studențești că am primit solicitările și recomandările lor. Deja am suplimentat locurile, în condițiile economice pe care le vedem cu toții”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Gabriela Firea a precizat că pot avea loc discuții în perioada în care acest proiect se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Ministrul i-a rugat pe studenții din țară să fie „rezonabili” și să nu o înțeleagă greșit, deoarece ea nu își dorește politizarea acestui subiect. Oficialul le-a amintit că i-a susținut mereu, chiar și când alte forțe politice le-au tăiat, de exemplu, biletele de tren gratuite.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...