Autoritățile continuă să modifice măsurile restrictive, în funcție de reacțiile din societate. În contextul în care mulți nevaccinați s-au arătat nemulțumiți de faptul că nu pot avea acces în restaurante și cinematografe, doar cetățenii imunizați sau trecuți prin boală având permisiunea, premierul Florin Cîțu a oferit recent câteva explicații. Astfel, se pare că se anunță vești bune și pentru cei neimunizați, care ar putea avea o opțiune pentru a primi acces la diferite activități.
Prim-ministrul Florin Cîțu a oferit câteva declarații de presă luni, 4 octombrie, cu privire la măsurile restrictive din unele localități cu o rată crescută de incidență. Având în vedere că cei nevaccinați nu au acces la restaurante și cinematografe, doar persoanele imunizate sau trecute prin boală beneficiând de aceste activități, premierul a oferit un răspuns care ar putea aduce vești bune și pentru neimunizați. Se pare că Executivul ia în calcul revenirea asupra deciziei privind intrarea în restaurante și cinematografe în baza testului negativ Covid-19.
Premierul susține că Parlamentul intenționează să facă o modificare legislativă în acest sens, prin care să se permită accesul cu testul negativ la diferite activități. Șeful Guvernului a menționat că este de acord cu această variantă, pe care speră ca parlamentarii să o pună în practică cât mai repede. În caz contrar, Executivul va lua măsuri.
Acea propunere a venit de la specialişti. Este o propunere pe care au susţinut-o în unanimitate specialiştii. Am vorbit cu fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru. Se pare că există voinţă în Parlament pentru a modifica în acest sens – să se permită şi cu testare. Eu sunt de acord. O voi susţine, dacă în Parlament va fi modificată şi se va introduce şi testarea. Se poate modifica. Au găsit şi o altă variantă. Veţi vedea că putem să o facem şi în Parlamentul României…Parlamentul sunt sigur că atunci când vrea poate să facă lucrurile foarte rapid. Doar am stricat de câteva ori şi, până la urmă, s-a mobilizat şi au trecut şi legea consumatorului vulnerabil. Şi acum sunt sigur că o vor face. Dacă nu o fac ei, bineînţeles că o vom face noi, dar cred că e bine să o facă şi parlamentarii, a declarat Florin Cîțu.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) a anunțat astăzi că Bucureștiul a ajuns la o rată de incidență de 9,64 la mia de locuitori, în timp ce numărul infectărilor continuă să crească la nivelul întregii țări. Pentru localitățile unde incidența infectărilor este mai mare de 6 la mie au fost instituite noi restricții, ca vizează în special cetățenii nevaccinați, certificatul Covid fiind un document obligatoriu pentru participarea la diferite activități.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]