Primele carduri pentru voucherele sociale pe care le vor primi peste 2,5 milioane de oameni care trăiesc la limita sărăciei vor fi trimise prin Poștă începând din iunie, iar primii bani vor intra în conturi din a doua jumătate a lunii și vor putea fi folosiți pentru cumpărarea de alimente și mese calde.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că de la 1 iunie începe procesul de emitere, distribuire și încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”.
Peste 2,5 milioane de persoane aflate în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie vor primi, până în decembrie, câte 250 de lei la fiecare două luni, cu care vor putea să își cumpere alimente și mese calde.
„Inițiativa acordării cu promptitudine a tichetelor sociale reprezintă în sine o serie de premiere în administrația centrală, efort care nu ar fi fost posibil fără o mobilizare și sincronizare a mai multor ministere, companii naționale și private”, spune ministrul Marcel Boloș.
Voucherele sociale vor fi acordate în patru tranșe, prima tranșă fiind în iunie-iulie.
În prima săptămână din iunie, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va trimite la ANAF, pentru verificare, lista de beneficiari.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Cardurile pe care va fi încărcată contravaloarea voucherele vor fi distribuite, în fiecare localitate, de poștași, care le vor duce la domiciliile beneficiarilor într-un termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea acestora.

Primele carduri vor ajunge până în 10 iunie la Poșta Română, care va începe distribuirea lor în perioada 13-17 iunie. Banii vor ajunge în conturile primilor beneficiari în perioada 20-24 iunie.

Următoarele trei tranșe vor fi în august-septembrie, octombrie-noiembrie și decembrie-ianuarie.
Cardurile vor fi emise de Edenred, Sodexo și UpRomania, în baza contactelor semnate pe 17 mai cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale va actualiza lunar, înainte de fiecare virare în conturi a celor 250 de lei, listele cu beneficiari. În cazul în care vor fi și alte persoane care trebuie să primească voucherele sociale pentru alimente și mese calde, vor fi emise noi carduri pentru acestea.
De asemenea, Agenția Națională de Administrare Fiscală va verifica dacă beneficiarii îndeplinesc condițiile de venit pentru a primi aceste vouchere sociale.
Din 1 iunie, primesc tichete sociale de câte 250 de lei la fiecare două luni:
Cei aproximativ 3,1 miliarde de lei pentru voucherele sociale vor fi plătiți din bugetul de stat, din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, precum și din viitoarea perioadă de programare 2021-2027 prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS), a precizat MIPE.
„Începând cu identificarea beneficiarilor din categorii vulnerabile diferite, contractarea și evident producția unui număr atât de mare de carduri, sincronizarea și validarea listelor de beneficiari între Ministerul Muncii și ANAF, distribuția la nivel național și încărcarea o dată la două luni a acestor carduri, toate acestea reprezintă un exemplu de solidaritate și de mobilizare la nivelul Guvernului”, a mai spus ministrul Marcel Boloș.