Amenzi usturătoare pentru românii deja aflați în prag de sărăcie. Ce trebuie să știe, înainte de a primi voucherele de la Guvern

Stan Filon 23.05.2022, 15:34
Amenzi usturătoare pentru românii deja aflați în prag de sărăcie. Ce trebuie să știe, înainte de a primi voucherele de la Guvern

Românii aflați în prag de sărăcie ar putea primi amenzi extrem de mari, dacă nu vor folosi voucherele de la Guvern așa cum scrie în lege. Executivul a stabilit exact cât este valoarea unui voucher, cine va primi voucherele sociale, însă a stabilit și niște reguli foarte stricte. Dacă beneficiarii acestor vouchere guvernamentale se vor abate de la litera legii, atunci riscul de sărăcie va crește și mai mult pentru ei, deoarece au fost stabilite amenzi mai mult decât usturătoare.

Amenzi usturătoare pentru românii deja aflați în prag de sărăcie care folosesc ilegal voucherele sociale

Guvernul României a stabilit amenzile pe care le vor încasa beneficiarii voucherele sociale, dacă vor încălca legea și vor folosi în alte scopuri voucherele respective. Sunt pasibili de amenzi și mai mari comercianții care nu vor respecta legea. Așadar, se știe deja că voucherele sociale în valoare de 250 de lei vor începe să fie primite de populația aflată în risc de sărăcie începând cu data de 1 iunie. Acestea vor fi acordate până la finele anului în curs, o dată la două luni. Voucherele sociale vin sub formă de card și nu pot fi folosite decât pentru cumpărarea anumitor tipuri de alimente și doar în prezența actului de identitate al beneficiarului.

În cazul în care legea va fi încălcată, iar beneficiarii vor vinde, de exemplu, cardurile respective, atunci vor fi pasibili de amenzi foarte mari. La fel se va întâmpla și în cazul comercianților care vor oferi bani în schimbul voucherelor sau dacă vor accepta tichetele respective de la o altă persoană decât beneficiarul. Legea precizează cu exactitate.

Amenzi usturatoare pentru romanii deja aflati in prag de saracie care folosesc ilegal voucherele sociale
Amenzi usturatoare pentru romanii deja aflati in prag de saracie care folosesc ilegal voucherele sociale

Ce amenzi pot primi beneficiarii voucherelor sociale, dar și comercianții

  • Utilizarea, de către beneficiari, a tichetelor sociale în alt scop decât cel prevăzut de OUG 63/2022 (cumpărarea de alimente de bază și asigurarea de mese calde) va putea fi sancționată cu amenzi cuprinse între 1,5 și două puncte-amendă. Tot ordonanța stabilește și care este valoarea unui punct-amendă: “un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată”, adică 2.550 de lei. Asta înseamnă că amenzile pot fi, în acest caz, cuprinse între 3.825 și 5.100 de lei.
  • Solicitarea, de către beneficiari, de numerar în schimbul tichetelor sociale pentru produse alimentare și mese calde sau pentru fracțiuni din acestea va fi sancționată cu amenzi între 7.650 și 10.200 de lei (între trei și patru puncte-amendă).

Sunt stabilite amenzi și pentru comercianți. De exemplu, pentru furnizarea de numerar în schimbul tichetelor sociale sau pentru fracțiuni din acestea, amenzile sunt cuprinse tot între 7.650 și 10.200 de lei, ca în cazul beneficiarilor. Tot magazinele sau cantinele vor risca amenzi cuprinse între 10.200 și 17.850 de lei (între patru și șapte puncte-amendă) pentru acceptarea tichetelor de la alte persoane decât destinatarul final, potrivit avocatnet.ro.

Sunt stipulate amenzi consistente și pentru unitățile emitente ale tichetelor, care pot primi amenzi cuprinse între 25.500 și 35.700 de lei (10-14 puncte-amendă) pentru nealimentarea cardurilor, o dată la două luni, cu suma de 250 de lei și pentru neînscrierea pe suportul electronic a datelor de identificare a beneficiarului, a perioadei de valabilitate și a interdicției de a fi utilizate pentru alte scopuri decât cel pentru care au fost emise, conform avocatnet.ro.

Cine poate beneficia de voucherele sociale:

  • pensionarii și persoanele, indiferent dacă sunt copii sau adulți, cu handicap (grav, accentuat sau mediu) cu venituri mai mici sau egale cu 1.500 de lei;
  • familiile cu cel puțin doi copii în întreținere care au, pe membru de familie, venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;
  • familiile monoparentale care au venituri nete mai mici sau egale cu 600 de lei;
  • familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001;
    persoanele fără adăpost.
Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...