Veste neașteptată pentru Ianis Hagi și Rangers, înaintea duelului cu Olympique Lyonnais din grupele Europa League. Scoțienii vor face deplasarea în Franța pentru ultimul meci din faza grupelor, unul fără miză, dat fiind faptul că ambele echipe sunt calificate în primăvara europeană.
Confruntarea va avea lo joi, de la ora 19:45, pe „Parc Olympique Lyonnais”. Peste 2.000 de fani ai lui Rangers și-au programat deplasarea în Franța, cu toate că partida nu mai are nicio miză. Însă planul acestora a fost dat peste cap cu câteva zile înainte de partida din Europa League.
Oficialii clubului scoțian i-au anunțat pe suporteri că nu vor putea face deplasarea la Lyon pentru că în aceeași perioadă, în orașul francez, va fi organizat un festival, iar efectivele de poliție nu ar putea face față unui flux atât de mare de oameni pentru ambele evenimente.
Scoțienii au fost dezamăgiți de decizia autorităților franceze și au postat pe site-ul oficial al clubului un mesaj în care îi ironizează pe reprezentanții Ministerului de Interne din Franța.
Motivul nemulțumirii vine după ce autoritățile din „Haxagon” nu au acceptat în primă fază ca fanii scoţienilor să facă deplasarea, ca mai apoi să fie de acord. Cu toate acestea, după ce Rangers a anunţat punerea în vânzare a biletelor, francezii au venit cu argumentul festivalului, iar deplasarea a fost anulată.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Pentru jucătorul român, partida de joi ar putea fi o demonstrație că oficialii lui Lyon nu s-au înșelat când au pus ochii pe el. Potrivit unor jurnaliști din Franța, Ianis Hagi este atent monotorizat de către Olympique Lyonnais, iar în iarnă ar urma ca francezii să facă o ofertă oficială lui Rangers.
Lyon urmăreşte situaţia lui Ianis Hagi. În perioada de transferuri, francezii ar urma să-i facă o ofertă lui Rangers”, a fost anunţul făcut de Ekrem Konur.
Scoțienii ar fi dispuși să se despartă de Ianis Hagi în schimbul unui preț destul de mare. Oficialii lui Rangers își doresc să obțină 18 milioane de lire sterline, sumă care l-ar face pe mijlocașul român de 23 să devină al doilea cel mai scump fotbalist din prima Ligă a Scoției.
Pe lângă interesul francezilor, de serviciile lui Ianis Hagi s-au interesat în ultima perioadă și alte echipe cu nume din Eruopa. Printre acestea se numără Sevilla, AS Roma și Galatasaray. Turcii însă și-au luat gândul de la Hagi jr., prețul cerut de Ragenrs în schimbul său fiind considerat prea mare.
6,5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.