Veste importantă pentru românii care au acest card bancar. Se întâmplă automat, de la 1 iulie

Andra Daoud 05.05.2022, 11:54
Veste importantă pentru românii care au acest card bancar. Se întâmplă automat, de la 1 iulie

Clienții unei cunoscute platforme internaționale de plăți au fost notificați cu privire la o schimbare importantă care urmează să fie făcută începând cu 1 iulie 2022. Cei care au astfel de carduri trebuie să știe că, începând cu a doua jumătate a acestui an, se schimbă puțin lucrurile din punct de vedere organizatoric, însă drepturile clienților rămân aceleași.

Anunț pentru toți românii care au acest card

Platforma Revolut și-a notificat clienții, prin intermediul unui mesaj, cu privire la faptul că toți cei care au card Revolut vor deveni, automat, clienți ai Revolut Bank UAB, începând cu 1 iulie.

Toate conturile clienților Revolut din România sunt supuse autorității bancare din Lituania, deoarece Revolut operează în țara noastră în baza pașaportului european de liberă practică. Acest lucru înseamnă că ANAF nu are acces imediat la conturile individuale ale clienților români, iar acest lucru nu se va schimba.

Pe data de 1 iulie, entitățile noastre europene vor fuziona și, ca urmare, toți clienții Revolut Payments UAB vor deveni clienți ai Revolut Bank UAB. De ce are loc fuziunea? De curând, ne-a fost prelungită licența bancară europeană, permițându-ne astfel să oferim servicii de plăți și de acceptare a depozitelor prin intermediul Revolut Bank UAB. Ca să putem continua să le oferim clienților noștri produse noi și interesante, fuzionăm Revolut Payments UAB cu Revolut Bank UAB”, se arată în mesajul primit de către clienți.

Altfel spus, toate conturile din Revolut Payments UAB vor fi transferate către Revolut Bank UAB și se vor transforma în conturi curente. IBAN-ul rămâne același, la fel și drepturile și obligațiile clienților.

Veste importanta pentru romanii care au acest card bancar. Se intampla automat, de la 1 iulie
Toti clientii care au card Revolut vor deveni clienti ai Revolut Bank

Ce înseamnă modificarea pentru clienți

Faptul că aceste conturi vor fi transferate către Revolut Bank nu va afecta în niciun fel clienții Revolut din România, anunță reprezentanții platformei. Fiscul va avea acces greu la aceste conturi, la fel ca până acum, iar ANAF va avea dificultăți în a pune poprire pe conturile de Revolut. Fiscul nu va putea accesa conturile individuale ale clienților din Revolut Bank, pentru că entitatea financiară nu este una românească.

ANAF poate obține doar indirect informații cu privire la unele tranzacții ale clienților din România. Pentru a putea pune poprire pe conturile din România, ANAF trebuie să obțină o decizie validată de o instanță din țara de rezidență, adică Lituania. Clienții care au abonament la un plan cu plată îl vor putea folosi la fel și după data de 1 iulie 2022. De asemenea, cei de la Revolut au mai transmis că:

Pentru a continua să îți oferim cele mai bune servicii, am angajat noua noastră entitate de brokeraj pentru asigurări Revolut Insurance Europe UAB. Din 1 iulie 2022, Revolut Insurance Europe UAB îți va oferi toate informațiile despre asigurarea de călătorie și cu protecție în fiecare zi, precum și răspunsurile la toate întrebările pe care le-ai putea avea în legătură cu acoperirea.”

Serviciul financiar a fost lansat în 2015, în Marea Britanie și până în prezent a adunat peste 18 milioane de clienți în toată lumea. În România, aproximativ 1,7 milioane de oameni folosesc Revolut.

Urmăriți Impact.ro și pe