Românii se află pe primul loc în EU la riscul de sărăcie la grupa de vârstă 16-64 de ani, fiind o veste extrem de rea. În acest sens, specialiștii avertizează, fiindcă pensiile de la stat ar putea să fie mult prea mici pentru a reprezenta un sprijin care să facă diferența în anii bătrâneții. Iar asta pentru că avem o populație îmbătrânită, cu mai mulți pensionari decât salariați.
Adrian Codîrlașu, președintele CFA România, asociația analiștilor financiari certificați internațional, consideră că sistemul actual de „funcționează atât timp cât populația crește, când sunt suficient de mulți angajați care să susțină pensionarii dintr-un anumit moment”.
Astfel, în decurs de până la 30 de ani, atunci când numărul de pensionari va fi mult mai mare decât cel al salariaților, sistemul o să devină inevitabil nesustenabil, a spus specialistul pentru Europa Liberă.
Se consideră că în perioada 2030-2035, numărul de pensionări va avea un boom, crescând cu aproximativ 60.000 – 70.000 de persoane anual, fiind o creștere extrem de mare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Soluția cea mai la îndemână în acest caz este creșterea vârstei de pensionare pentru a compensa faptul că oamenii trăiesc mai mult, au o stare de sănătate ceva mai bună până la vârste înaintate. Nu este neapărat o tendință universală, dar se întâmplă în anumite țări”, a spus Ștefan Guga, expert în cadrul firmei de consultanță Syndex.
Alte soluții viabile ar mai fi creșterea taxării, înghețarea pensiilor dar și creșterea gradului de colectare, asta pentru că România are cel mai mic grad de colectare a TVA din UE.