Veste bună pentru români. Cum îşi vor putea schimba furnizorul de gaze şi energie

Andra Daoud 08.11.2021, 09:57
Veste bună pentru români. Cum îşi vor putea schimba furnizorul de gaze şi energie

Românii își vor putea schimba furnizorul de gaze și energie foarte simplu în curând. Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect care prevede o procedură simplificată pentru schimbarea furnizorilor.

Cum își vor putea schimba românii furnizorul de gaze și energie

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a lansat în dezbatere publică un nou proiect potrivit căruia românii vor putea să își schimbe online furnizorul de gaze și energie. Proiectul prevede adoptarea unui regulament pentru organizarea platformei online de schimbare a furnizorilor.

Valoarea totală a proiectului se ridică la aproape 20 de milioane de lei și este cofinanțat în proporție de 98% din Fondul Social European, prin POCA 2014-2020.

Românii vor putea să își schimbe furnizorul de gaze și energie online

Regulamentul propus de ANRE are drept scop definirea unor reguli de funcționare pentru platforma online pe care clienții o vor folosi pentru a-și schimba furnizorul de energie și de gaze. Procedura urmează să fie mult simplificată și totul să se poată face online.

Proiectul are ca scop, pe lângă simplificarea procedurii și eliminarea birocrației, să reducă perioada în care se face schimbarea de contract. În prezent, procedura de schimbare a furnizorului de gaze sau energie durează 21 de zile.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Schimbarea furnizorilor online ar putea îndeplini și cerințele europene care prevăd ca până în anul 2026 procedura să dureze 24 de ore.

Veste bună pentru români. Cum îşi vor putea schimba furnizorul de gaze şi energie
Veste bună pentru români. Cum îşi vor putea schimba furnizorul de gaze şi energie

Ce prevede regulamentul pentru schimbarea furnizorilor de gaze și energie

Proiectul privind regulamentul ar urma să stabilească regulile și etapele procedurii de schimbare, precum și ce responsabilități au cei care doresc schimbarea furnizorului.

Noutatea o reprezintă faptul că va exista un sistem informatic unic, la nivel național. Consumatorii își vor putea alege online furnizorul de gaze sau de energie electrică, urmând ca procedura de încheiere a contractului să fie finalizată în 24 de ore.

După ce va fi dezbătut și aprobat, regulamentul va fi publicat în Monitorul Oficial, dar va intra în vigoare la data de 28 august 2022. Proiectul propus de ANRE este destinat consultărilor publice, pentru o perioadă de 30 de zile.

Piața de gaze naturale și energie electrică s-a liberalizat în România anul trecut, iar românii au posibilitatea de a încheia contract cu orice furnizor licențiat, începând de la 1 iulie 2020. Cei care doresc schimbarea furnizorului trebuie să parcurgă câteva etape: alegerea unui furnizor nou de gaze sau energie, încheierea contractului cu vechiul furnizor și achitarea tuturor facturilor restante.

Procedura de schimbare durează în prezent trei săptămâni. Acest interval ar urma să se reducă la 24 de ore dacă regulamentul propus de ANRE va fi adoptat.

Urmăriți Impact.ro și pe