Veste bună pentru Ianis Hagi! Ce mare lovitură a dat fiul Regelui, la nici 22 de ani

Marian Cărăvan 30.04.2020, 17:02
Veste bună pentru Ianis Hagi! Ce mare lovitură a dat fiul Regelui, la nici 22 de ani

Pe lângă evoluția bună care i-a adus admirația fanilor lui Rangers, iar unele echipe au început deja să se intereseze de el, Ianis Hagi a mai primit o veste bună în aceste zile.

Veste bună pentru Ianis Hagi! Ce mare lovitură a dat fiul Regelui, la nici 22 de ani

Fotbalul este pus în așteptare, din cauza crizei sanitare, ceea ce face loc tot mai mult analizelor și alcătuirii unor ierarhii. Jurnaliștii de la 90min.com au întocmit un top în care au inclus copiii unor fotbaliști celebri, care au început să calce pe urmele părinților și speră chiar să-i depășească. Ei bine, vestea cea bună este că Ianis Hagi se numără printre tinerii fotbaliști incluși în acest clasament, alături de copiii lui Bebeto, Didier Drogba, Jurgen Klinsmann sau Mehmet Scholl. Fiul lui Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, ocupă prima poziție a topului prezentat de 90min.com. Semn că „așchia nu sare departe de trunchi”, după cum sună un binecunoscut proverb. Se potrivește de minune în familia Hagi.

Ianis Hagi a jucat anul trecut în Liga Campionilor, pentru Genk, iar în prima parte a anului 2020 s-a remarcat în Europa League, la echipa la care a fost împrumutat, Glasgow Rangers. Concluzia jurnaliștilor de la site-ul care a întocmit ineditul top a fost că Ianis începe să-și arate valoarea sub bagheta lui Steven Gerrard. Pe locul al doilea în această ierarhie se află Mattheus Oliveira, nimeni altul decât fiul lui Bebeto, fost campion mondial cu Brazilia. Acesta e sub contract cu Sporting Lisabona, dar încă nu și-a arătat potențialul și are de luptat pentru un loc de titular. Treapta a treia a podiumului este ocupată de Lucas Scholl, fiul internaționalului german Mehmet Scholl, iar din Top 5 mai fac parte Jonathan Klinsmann, băiatul fostului internațional german Jurgen Klinsmann, care a ales să fie portar (n.r. – joacă în prezent la St. Gallen, în Elveția, după ce a evoluat la Hertha Berlin), nu atacant ca tatăl său, și Isaac Drogba (Guincamp), fiul celebrului ivorian Didier Drogba.

Ianis Hagi, la Fenerbahce?

Ianis Hagi este împrumutat de Genk la Glasgow Rangers, formație pentru care a marcat 3 goluri și a oferit două pase decisive în cele 11 apariții în tricoul grupării scoțiene. Rangers are prima opțiune de transfer și poate activa oricând clauza de cumpărare definitivă fixată de Genk la 5 milioane de euro. De internaționalul român s-a interesat și Lazio, care, conform unor surse, ar fi dispusă să ofere dublul sumei cerute de belgieni. Însă nu pot trece deocamdată de scoțieni, cu care s-ar putea vedea nevoiți să negocieze pentru transferul lui Ianis Hagi în Serie A. Acum a apărut o nouă posibilă pentru fiul lui Gică Hagi.

Presa din Turcia vine cu un scenariu ce ar putea deveni realitate. Conform publicației Fotospor, președintele lui Fenerbahce, Ali Yıldırım Koç, îl vrea în lot pe Ianis Hagi. Dacă se concretizează această mutare, Ianis ar ajunge la una dintre fostele rivale ale tatălui său din perioada în care Regele evolua cu mult succes în Superliga din Turcia, la Galatasaray. Și asta nu ar fi tot, pe malul Bosforului, la Fener, am putea avea o tripletă românească, întrucât se discută tot mai intens de aducerea pe banca tehnică a lui Răzvan Lucescu, acesta urmând să fie ajutat din postura de director tehnic chiar de tatăl său, Mircea Lucescu. Două milioane de euro trebuie să plătească oficialii lui Fenerbahce pentru clauza de reziliere a contractului pe care Răzvan Lucescu îl are în Arabia Saudită, la Al Hilal, câștigătoarea Cupei Campionilor Asiei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI