În cursul acestei zile, premierul Nicolae Ciucă a făcut un anunț important, spunând că Guvernul va aproba o hotărâre prin care să se asigure mecanismele de alocare a 10 milioane de euro de la Comisia Europeană şi a 10 milioane de euro de la bugetul Ministerului Agriculturii pentru fermieri. Astfel că în termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, aceştia vor putea să îşi depună documentele la APIA.
Nicolae Ciucă a ținut să afirme că pe agenda Guvernului se află soluţionarea problemelor fermierilor şi procesatorilor din industria alimentară, tocmai de aceea trebuie găsite soluţii prin care aceştia să nu fie afectaţi şi România să continue măsurile de sprijinire a Ucrainei.
„În acest sens, doresc să fac precizarea că ieri am primit răspuns la scrisoarea pe care am transmis-o doamnei preşedinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Este vorba despre măsuri care confirmă preocuparea la nivelul Comisiei, astfel încât să putem să avem un mod de acţiune coordonat, unitar şi solidar. Scrisoarea confirmă alocarea unui al doilea pachet de sprijin, de aproximativ 100 de milioane de euro, pentru fermierii din ţările afectate de importurile de produse agricole din Ucraina”, a notat premierul.
Acesta a ținut să mai precizeze că, în baza răspunsului formulat în scrisoarea primită de la preşedintele Comisiei Europene, au mai fost anunţate o serie de măsuri, cum ar fi măsuri de salvgardare pe patru produse agricole, mai precis grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„De asemenea, au fost anunţate măsuri care pot fi luate la nivelul Comisiei în urma unei analize şi investigaţii, conform procedurii, în perioada imediat următoare. Este, de asemenea, menţionată intensificarea eforturilor pentru facilitarea tranzitului de produse agricole din Ucraina, facilitarea şi asigurarea trasabilităţii acestor produse, cu accent pe îmbunătăţirea infrastructurii şi scăderea costurilor logistice şi, desigur, o mai bună coordonare între toţi actorii care asigură mecanismele de tranzitare.
Ceea ce doresc să menţionez în urma acestei scrisori este solicitarea ca la nivelul fiecărei ţări să se ia în considerare evitarea măsurilor unilaterale şi să putem să avem un dialog, care cu certitudine va fi concretizat săptămâna viitoare, pe 25, la întâlnirea miniştrilor Agriculturii şi, în felul acesta, cu certitudine, pe baza dialogului şi a consultărilor politice, se vor identifica acele soluţii prin care să se protejeze fermierii, să se asigure un echilibru de piaţă pentru tot ceea ce înseamnă produse agricole şi, desigur, în continuare, a sprijinului pentru Ucraina”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Tot în cursul acestei zile, Guvernul va aproba hotărârea prin care se asigură mecanismele de alocare a celor 10 milioane de euro de la Comisia Europeană şi a încă 10 milioane de euro de la bugetul Ministerului Agriculturii.
„La 15 zile după publicarea în Monitorul Oficial, fermierii pot să îşi depună documentele la APIA şi să beneficieze de acest ajutor financiar. Ulterior, în baza acestei hotărâri şi pe măsura aprobării fondurilor suplimentare din tranşa a doua de la Comisia Europeană, vom aloca şi celelalte fonduri, menţinând totodată dialogul, astfel încât să avem permanent informarea corectă şi reală despre ceea ce se întâmplă în sectorul agricol, ţinând cont de faptul că este în plină desfăşurare campania agricolă de primăvară. Ne pregătim de ceea ce trebuie să facem pentru campania de vară, toamnă. Deci, este un foc continuu şi nu putem să ne permitem să nu avem soluţii pentru toate aceste probleme”, a mai declarat premierul României.