În urmă cu scurt timp, premierul Nicolae Ciucă a fost primit, joi, la Chişinău, de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. În această vizită oficială, prim-ministrul român a declarat că România va fi întotdeauna alături de Republica Moldova, indiferent de ce probleme se vor ivi.
În această vizită oficială, Nicolae Ciucă este însoţit de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, precum şi de şeful Cancelariei, Mircea Abrudean.
Se pare că vizita pe care o va avea cu Maia Sandu ar urma să dureze aproximativ o oră, după care premierul Ciucă va avea întâlniri şi cu omologul său moldovean, Dorin Recean, precum şi cu şeful Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu. De asemenea, el va avea, la sediul Mitropoliei Basarabiei, o întrevedere cu înalţii prelaţi de la Chişinău.
„România acţionează ca un partener de încredere, serios, deschis, transparent, dezinteresat în avantaje directe, dar interesat în soliditatea şi drumul european al Republicii Moldova. am acţionat astfel şi atunci când preşedinte la Chişinău era Igor Dodon (fostul preşedinte prorus al R.Moldova), care primea ajutoarele pe sub poduri, în spaţii improprii, cât mai marginale şi invizibile, clamând ajutorul venit din alte direcţii”, a declarat Nicolae Ciucă.
Premierul Ciucă a ținut să mai precizeze că acele momente menționate sunt depăşite, iar preşedintele Klaus Iohannis a acordat o atenţie deosebită relaţiei şi sprijinului pe care îl poate acorda Republicii Moldova şi colaborării cu omologul său Maia Sandu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
„De asemenea, guvernele succesive pro-europene precum cel condus de domnul (Dorin) Recean au tot sprijinul nostru pentru drumul pe care şi l-au propus de apropiere şi integrare în Uniunea Europeană”, a mai spus acesta.
De foarte multă vreme, Bucureştiul acordă ajutor Chişinăului pe foarte multe planuri, însă, cu toate acestea, se pare că măsurile sunt luate direct de autorităţile Republicii Moldova.
„Este formula clară şi indubitabilă a recunoaşterii suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova pe care România a recunoscut-o prima, încă de la lansarea Declaraţiei de independenţă, la 27 august 1991”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Spre final, Nicolae Ciucă a vorbit și despre întărirea rezilienţei Republicii Moldova, astfel că unul dintre sponsorii direcţi ai evoluţiilor în sensul creşterii rezilienţei Republicii Moldova este Centrul Euro-atlantic pentru Rezilienţă de la Bucureşti.
„Acordăm sprijin bilateral în pregătire şi know-how la nivelul instituţiilor de securitate implicate în protejarea cetăţenilor şi a teritoriului Republica Moldova. Desigur, suntem cel mai preocupaţi de rezilienţa în domeniul războiului informaţional, pentru contracararea propagandei şi a fake-news-urilor.
Şi aici e mult de lucru, iar instituţiile statului din Republica Moldova, în primul rând pe linie audiovizuală şi cele care supraveghează şi pot interveni în chestiunea site-urilor de propagandă, trebuie să fie mult mai active. Le sprijinim cu tot ceea ce putem”, a mai spus premierul român.