Vânzările Dacia au crescut cu 3,1 % în 2021. Care a fost cel mai vândut model

Bogdan Bârliga 17.01.2022, 12:03
Vânzările Dacia au crescut cu 3,1 % în 2021. Care a fost cel mai vândut model

În condițiile unei pieţe afectată puternic de criza sanitară şi de cea a componentelor electronice Dacia raportează vânzări în creștere pentru anul 2021.

Pentru prima oară Dacia urcă pe podiumul european al vânzărilor către clienții particulari, ajungând la o cotă record de 6,2% pe acest segment de piaţă.

Câte mașini a vândut Dacia în 2021

Vânzările totale ale mărcii Dacia au ajuns anul trecut la 537.095 de unități, în creștere cu 3,1% față de anul 2020 când producătorul român reușea să vândă 520.706 unități.

În 2021 Dacia a atins în Europa o cotă de piaţă record de 6,2% în segmentul vânzărilor către clienții particulari, devenind în premieră a treia marcă cea mai vândută în rândurile acestei categorii de public.

În afara României, Dacia este marca cea mai vândută către clienții particulari în Franţa şi se află în Top 5 în alte nouă țări europene (Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Austria, Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Croația). În Germania, marca se află în Top10, iar Dacia este de asemenea lider de piaţă în Maroc.

Care a fost cel mai vândut model Dacia în 2021

1.Dacia Sandero

Vânzările Dacia au crescut cu 3,1 % în 2021. Care a fost cel mai vândut model

Dacia Sandero a înregistrat cel mai mare volum de vânzări din gama producătorului de la Mioveni cu 226.805 de unități vândute, din care aproape 90% au fost reprezentate de cea de-a treia generație a modelului.

În 2021, pentru al cincilea an consecutiv, Sandero a fost cel mai vândut model din Europa către clienții persoane fizice. În unele țări, Sandero a fost chiar cel mai vândut model către toate categoriile de clienți. În aceste condiții, Sandero s-a situat la sfârşitul anului pe locul al doilea în clasamentul celor mai vândute modele din Europa.

2.Dacia Duster

Vânzările Dacia au crescut cu 3,1 % în 2021. Care a fost cel mai vândut model

Și Dacia Duster rămâne printre modelele favorite ale clienților cu 186.001 unități comercializate anul tecut pe toate pieţele. Gama Duster a depășit până acum cifra de 2 milioane de exemplare vândute de la lansarea sa în 2010.

3.Dacia Spring

Vânzările Dacia au crescut cu 3,1 % în 2021. Care a fost cel mai vândut model

Lansat în primăvara trecută modelul electric Spring a atins cifra de 27.876 unități vândute şi peste 46.000 de comenzi la finele anului 2021. Un aspect interesant la acest model îl constituie faptul că peste 80% din cei care au achiziționat un vehicul Spring nu erau anterior clienți ai mărcii Dacia.

4.Dacia Logan

Vânzările Dacia au crescut cu 3,1 % în 2021. Care a fost cel mai vândut model

Vânzările totale din această gamă au fost anul trecut de 27.136 unități și remarcăm că Dacia Logan a fost depășită de noul model electric. În top 10 cele mai vândute mașini noi anul trecut din România pe primul loc se află Dacia Logan cu 13.270 de unități.

6.Dacia Lodgy

Vânzările Dacia au crescut cu 3,1 % în 2021. Care a fost cel mai vândut model

Acest monovolum a fost cumpărat anul trecut de 24.526 de clienți și pentru că Dacia a lansat noul Jogger probabil va ieși din oferta curentă.

Modelul utilitar Dacia Dokker a atins anul trecut o cifră de vânzări de 44.684 de unități.

Câte mașini a produs Dacia anul trecut în România

În contextul unei crize majore generată de lipsa semiconductorilor și a problemelor generate de pandemia de Covid-19 producția auto națională a continuat să scadă și pe parcursul anului trecut.

Producţia de autoturisme în România a ajuns anul trecut la un volum de 420.755 de unităţi, în scădere cu 4% faţă de 2020, arată datele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Activitatea fabricii Dacia de la Mioveni a fost suspendată de mai multe ori anul trecut pentru că lipsa semiconductorilor a generat probleme în lanțul de aprovizionare.

Cu toate acestea Dacia a reușit să producă 257.405 unități în 2021, iar scăderea față de 2020 e una minoră pentru că datele ACAROM indică pentru perioada respectivă 259.009 de unități.

Urmăriți Impact.ro și pe
Bogdan Bârliga
Este editorul coordonator al secției Auto de pe Impact.ro. A început să lucreze în presă din anul 2002 și a experimentat mai multe domenii de activitate ( politic, social, economic) până...