07:47
Polițiștii de la „Omoruri”, așa cum este denumit generic orice departament din cadrul oricărei structuri de poliție națională sau regională, au în sarcină, în principal, identificarea, prinderea și trimiterea în judecată, competență care revine procurorilor de profil, confrați într-o misiune, a criminalilor. A ucigașilor ori asasinilor, diferențele denumirilor fiind date de anumite particularități ale crimei.
Crima. Una din cele mai odioase infracțiuni, cea mai abjectă, uciderea, curmarea vieții unui semen. Sub diferite forme, în funcție de modul în care a fost comisă oribila faptă, de vârsta victimei, de motiv sau „mobilul crimei, în limbajul investigatorilor criminaliști, de împrejurări, circumstanțe și alte acțiuni care premerg sau succed crima în sine.
Într-o clasificare bazică, omorul ar putea fi clasificat în patru mari categorii. Omorul simplu, deși termenul de „simplu” pare a fi nepotrivit, ba chiar cinic, fiind vorba de curmare a vieții unui om, omorul calificat, omorul, sau mai degrabă, uciderea din culpă și pruncuciderea.
Aici trebuie spus că omorul calificat, „calificat”, alt termen derutant, are mai multe subcategorii în funcție de împrejurările în care a fost comisă crima. Și le enumerăm aici: cu premeditare, din interes material, pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altcineva de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse, pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracțiuni, de către o persoană care a mai comis anterior o infracțiune de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor, asupra a două sau mai multor persoane, asupra unei femei gravide sau prin cruzimi.
În ceea ce privește pedepsele, pentru omor, potrivit Codului Penal intrat în vigoare în 2014, pedeapsa este cuprinsă între 10 și 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Pentru omorul calificat pedeapsa poate fi cuprinsă între 15 și 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Cu precizarea că dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.
Încă nu au fost date publicității statisticile privind uciderile care au fost comise în România în 2021, dar estimările indică faptul că numărul acestora este apropiat de cel aferent anului 2020, când au fost înregistrate 1347 de crime, din care 235 au fost din categoria „omor calificat”.
De asemenea, rata criminalității, în înțelesul curmării vieții unui om, într-un nefast clasament, orașul cu cele mai multe crime săvârșite este Iașiul, urmat de București.
Moartea, crimele în mod special, i-au fascinat pe oameni din totdeauna. Execuțiile, de-a lungul veacurilor, erau mai mereu publice, oamenii se adunau ciopor în jurul eșafoadelor pe care erau urcați cei ce urmau să fie spânzurați, în jurul platformelor unde erau torturați, trași pe roată ori decapitați condamnații.
Iar crimele, cu cât erau mai sadice, ori în serie, cu atât erau mai savurate de popor. Iar locurile unde fuseseră comise crime ale căror victime fuseseră oameni celebri, indiferent de domenii, sau unde chiar criminalii erau celebrități, deveneau loc de pelerinaj, obicei perpetuat de-a lungul vremii.
Căci atracția spre astfel de fapte, spre moarte și crime își are rădăcina într-o dorință morbidă, adânc întipărită în spiritul oamenilor, de a se apropia de limita, de granița subțire, fragilă, care desperate viața de neființă.
Este un mod straniu de a înfrunta propria moarte, o curiozitate ciudată de a te apropia de însăși trecerea omului Dincolo. În moarte. De aici, de la aceste ciudate înclinații spirituale ori fizice de-a dreptul, s-au născut științe care au ca obiect dorința de a ucide, mecanismele, resorturile care îi împing pe oameni spre gestul criminal.
În această lume bolnavă și periculoasă, cu risc social major pentru societate în ansamblu, pentru comunități, grupuri și pentru omul luat ca individ există o categorie profesională care are ca menire, în primul rând, prinderea celor care curmă vieți, dar și de a preveni comiterea acestora și de a controla, prin mijloace specific, acest fenomen infracțional, adevărat flagel social.
Investigatorii criminaliști. Polițiștii de la Omoruri. Umăr la umăr cu procurorii criminaliști și secondați, susținuți de colegi din poliție care au alte misiuni, conexe, în astfel de situații.
După revoluție, în Poliția română, în Poliția capitalei, pe care reporterul impact.ro o ia ca reper și datorită unei relații constante prin formula investigator criminalist-reporter de investigații, s-a format un grup de profesioniști de excepție, polițiști și procurori, investigatori care au rezolvat crime, cazuri grave, spectaculoase, care, fiecare, la vremea lor, au stârnit vâlvă, unele din ele îngrozind opinia publică prin cruzimea și sângele rece cu care au fost comise.
Și într-o enumerare rapidă, reporterul impact.ro, îi numește aici pe Costică Ionescu (trecut în neființă), Dan Antonescu, Lucian Guran, Radu Gavriș, Diana Sarca, toți polițiști, ca și pe Alex Georgescu, Marian Nazat, Marian Gherman, Remus Budăi, Elena Gavadia, procurori.
Cu ceva timp în urmă, trei din cei enumerați anterior au scos o carte, un eveniment editorial unic după anii ’90, un veritabil manual despre munca investigatorilor criminaliști, sub titlul „Ghidul anchetatorului de omoruri”.
Autorii, Remus Budăi, Alexandru Bogdan Georgescu, procuror, și Radu Gavriș, polițist, au elaborat acest, generic numit, manual, în care sunt prezentate, într-un mod accesibil cititorilor mai puțin avizați, nefamiliarizați cu ceea ce presupune în detaliu munca unui criminalist, aspecte, etape, într-o succesiune care respectă pas cu pas munca de cercetare, identificare, prindere și anchetare a criminalilor.
Impact.ro prezintă, în exclusivitate, în acest material jurnalistic, o parte din etapele din activitatea polițiștilor de la „Omoruri”, cu precizarea că prezentarea este schematică și generală, fiecare caz de crimă în parte presupunând moduri de abordare, anchetare și rezolvare aparte.
Prima fază în care acționează poliția în cazul unui omor, după descoperirea acestuia, după sesizarea făcută de persoana care vede, descoperă victima, uneori chiar de către eventualul martor, este cercetare la fața locului.
În această etapă este extrem de important modul în care acționează primul polițist care ajunge la locul crimei, felul în care o face acesta putând fi determinant pentru cursul ulterior al cercetării și chiar al anchetei. Legat de sesizare este interesant de spus că uneori persoana care sesizează poliția despre existența unei victime a unei crime poate fi chiar autorul crimei.
Așa s-a întâmplat, de exemplu, în celebrul caz „Wu Xing”, un restaurant chinezesc de pe Calea Griviței, caz tratat jurnalistic și de semnatarul acestui articol, în care paznicul de noapte al acelei unități a fost ucis cu un satâr chiar de unul din colegi, un tânăr angajat ca bucătar. Acesta fiind și cel care a anunțat poliția spunând că a descoperit cadavrul când a venit la serviciu.
Fiecare etapă are o sumedenie de reguli și proceduri care trebuie respectate cu sfințenie, prea multe pentru a fi cuprinse de spațiul nostru editorial. De reținut, însă, cu titlu absolut informativ, că în această etapă sunt extrem de importante izolarea și protejarea câmpului infracțional, condiții de bază pentru conservarea urmelor descoperite și pentru evitarea alterării ori distrugerii acestora.
De asemenea este demn de consemnat un principiu de temelie pentru cercetarea la fața locului, legat de probe, și anume „observă, fotografiază, ridică”.
Următoare etapă, în situația în care a fost depistat un suspect, este cercetarea acestuia, proces care include, într-o enumerare rapidă, fotografierea și filmarea acestuia, cercetarea încălțămintei și hainelor cu care este îmbrăcat. Suspectului i se interzice, totodată, să se spele sau să se șteargă pe mâini. După care I se ridică „depozitul subunghial”. În conexiune, în cazul în care există sau se descoperă, se cercetează arma, indiferent de natura ei, cu care a fost comisă crima.
Se trece, apoi, la ridicarea urmelor. Regula principală este ca primele urme care vor fi căutate de criminaliști sunt cele care conțin ADN, ulterior urmând a fi ridicate urmele papilare și în final celelalte categorii de urme.
În manualul lui Remus Budăi, Alex Georgescu și Radu Gavriș sunt prezentate numai puțin de 42 de tipuri de urme. Desigur nu toate acestea sunt specifice aceluiași caz, dar o mare parte din ele fiind general valabile. Menționăm, dintre acestea doar câteva. Din cele biologice: urme de contact, urme de salivă, de transpirație, spermă, sânge, de păr, țesut, de fecale, urină. Apoi, urme de pneuri, de încălțăminte, dactiloscopice, urme de dinți, urechi, buze, obraz, nas, ureche. Urme de lovire, înțepare, tăiere, secționare.
În cazul armelor de foc, armele ca atare, muniția trasă, muniția netrasă. Dispozitive explozive, fragmente rezultate în urma exploziei. Și mai departe, urme de sol, de sticlă, de metale, plastic și cauciuc, toate din câmpul infracțional, desigur. Substanțe toxice și stupefiante. Hârtii, scrisul, de mână sau dactilografiat, instrumente de scris, fotografii, înregistrări video. Computerul, telefonul fix, mobil, cartele telefonice. Carduri bancare. Vocea și vorbirea.
Întreaga activitate a investigatorilor criminaliști, sprijiniți de specialiști din diverse domenii, dar toți angrenați în tot ce ține de criminalistică, presupune un volum de muncă uriaș, care, în cazul în care, pe parcurs, anumite urme sau mărturii nu conduc rapid la prinderea criminalului, se poate întinde pe o perioadă lungă.
Întreg procesul de cercetare și anchetare mai cuprinde, pe lângă cele enumerate mai sus, auopsia și exuhumarea, acolo unde este cazul, audierea, confruntarea, reconstituirea, conducerea în teren, testarea la poligraf și expertiza psihiatrică.
Și, într-o succesiune nu tocmai rigidă, recunoașterea din grup și din planșele foto, percheziția, corporală și domiciliară. Toate efectuate în funcție de particularitățile fiecărui caz. Și cel mai adesea, în funcție de arma sau mijlocul folosit pentru ucidere. Care poate fi armă albă, corp contondent, armă de foc, explozie, incendiere, sugrumare, strangulare, spânzurare, submersie, otrăvire, supradoză, precipitare, aruncare de la înălțime, electrocutare, intoxicare cu monoxid de carbon.
Pentru cei neavizați, pentru cei care au o imagine romanțată despre „polițistul de la omorurui”, imagine formată din vizionarea filmelor polițiste ori a romanelor de gen, toată munca investigatorilor criminaliști pare a fi o veritabilă aventură.
Dar, în paralel cu ceea ce fac aceștia, pas cu pas, etapă cu etapă, așa cum, succint am prezentat în articolul nostru, polițiștii de la Omoruri trudesc și în birouri. Atunci când se ocupă de hîrțăgorie. De actele, multe, foarte multe, pe care trebuie să le întocmească într-un caz de crimă. Peste 45. Și iarăși trebuie precizat, numărul este variabil în funcție de specificul fiecărui caz.
Interesant este că munca la un caz de crimă include și o parte rezervată relației polițiștilor și procurorilor criminaliști cu presa. Și iată ce spun autorii acestui „Ghid al anchetatorilor de omoruri” despre această relație:
„Este bine să stabilești o relație bună cu presa. O mare parte a ziariștilor vor da dovadă de bună credință și nu-ți vor incomoda ancheta(…) De multe ori presa va fi prezentă la fața locului odată cu tine și îți va solicita un interviu. Nu refuza acest interviu, dar acordă-l în afara câmpului infracțional.
Fă o prezentare succintă și clară a cazului, fără a oferi însă detalii semnificative.(…) Fii sobru și exprimă-te firesc. Nu folosi fraze lungi și termeni pretențioși. Nu vorbi mult, căci oricum la televizor nu se vor difuza mai mult de 15-20 de secunde (…)”
Remus Budăi, procuror criminalist. Printre dosarele la care a lucrat se numără cazul Tiuliumeanu (ucigaș în serie care ucidea prostituate racolate prin mica publicitate), cazul „Biserica Icoanei” (cu victima ucisă în casa parohială în scop de jaf), cazul „Ionescu Zamfira” (bătrână de 96 de ani violată și ucisă în scop de jaf de un tânăr de 18 ani), cazul „Parcul Giulești” (bătrâna supusă perversiunilor sexuale, torturată și omorâtă de doi tineri).
Alexandru Bogdan Georgescu, procuror criminalist. Dosare de răsunet de care s-a ocupat: cazul „Squeglia” (triplul asasinat din Giulești comis prin împușcare), cazul „Giurea” (omor în scop de jaf comis prin cruzimi de o grupare de infractori având o serie de fapte de violență în Sudul României), cazul „Mandy” (tânără studentă ucisă prin cruzimi din gelozie).
Radu Gavriș, polițist, în prezent comisar șef, director adjunct al Poliției Capitalei. Printre cazurile la care a lucrat se numără cazul „Jean Monnet (atentate comise prin folosirea de grenade), cazul „Luke Timothy Snow” (tânăr misionar american ucis în scop de jaf), cazul „Radu Cristian” (victimă omorâtă prin cruzimi de concubine cu eviscerarea cadavrului), cazul „Wu Xing” (paznicul restaurantului omorât cu un satâr de un coleg), caz la care a mai lucrat și Dan Antonescu, zis „Colonelul”. Vezi și care sunt cei mai cunoscuți ucigași în serie din lume!
