Vacanță februarie 2023 pentru elevii din București și Ilfov. Când stau acasă cei din restul județelor țării

Ana Anitoiu 06.02.2023, 09:42
Vacanță februarie 2023 pentru elevii din București și Ilfov. Când stau acasă cei din restul județelor țării

Vacanța din februarie 2023 a elevilor din București și Ilfov a fost stabilită încă de anul trecut. Inspectoratele școlare județene au avut termen-limită data de 30 mai pentru a anunța Ministerul Educației care vor fi perioadele în care copiii și adolescenții vor sta acasă în cea de-a doua lună a anului.

În ce săptămână din februarie vor avea vacanță elevii din București și Ilfov

În total, 30 dintre județele țării vor avea vacanța mobilă din luna februarie a acestui an în cea de-a patra săptămână din luna februarie, 10 județe, în cea de-a treia săptămână, iar două, în cea de-a doua săptămână.

Elevii din județul Ilfov vor avea vacanță în perioada 6 – 12 februarie, la fel ca cei din județul Suceava. Însă, cei din Capitală vor sta acasă între 20 și 26 februarie.

Vacanta februarie 2023 pentru elevii din Bucuresti si Ilfov. Cand stau acasa cei din restul judetelor tarii
Harta vacantelor din luna februarie 2023

În ce săptămâni vor avea vacanța din februarie elevii din celelalte județe ale țării

Așadar, Ilfov și Suceava sunt cele două județe în care elevii vor avea vacanță în cea de-a doua săptămână a lunii februarie. Cele 10 județe în care vacanța mobilă din februarie a fost stabilită în cea de-a treia săptămână a lunii, adică 13 – 19 februarie, sunt: Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova.

Pe de altă parte, cele 30 de județe care vor avea vacanță în perioada 20-26 februarie, la fel ca municipiul București, sunt: Constanța, Tulcea, Giurgiu, Ialomița, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Vâlcea, Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Arad, Timiș, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita și Mureș.

După această săptămână de vacanță ce a fost stabilită de inspectoratele școlare județene și de cel al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023, elevii vor mai avea o vacanță în aprilie, cea de Paști. Mai exact, începând de vineri, 7 aprilie, până marți, 18 aprilie. Vacanța de vară va începe sâmbătă, 17 iunie, și se va încheia duminică, 3 septembrie.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...