Vacanța de vară a copiilor, pe cale a fi scurtată. Expert în educație: „Cu cât sunt mai multe zile de școală, cu atât mai bine”

Vacanța de vară a copiilor, pe cale a fi scurtată. Expert în educație: „Cu cât sunt mai multe zile de școală, cu atât mai bine”

Cu toate că operatorii din turism au solicitat recent amânarea începerii școlii până târziu în septembrie, experții în educație sunt de o cu totul altă părere și susțin că elevii din România au cel mai scurt an școlar, comparativ cu celelalte state europene, iar acest lucru duce inevitabil la afectarea nivelului de pregătire.

Dileme cu privire la durata vacanței de vară a elevilor

În toamna acestui an, sunt șanse ca școala să înceapă mult mai târziu, mai precis pe 18 septembrie și nu pe 11, așa cum indică proiectul de ordin pus în dezbatere publică de Ministerul Educației. Acest lucru se poate face din cerința patronatelor din industria turismului, care susțin că întârzierea cu o săptămână a debutului anului școlar le va permite elevilor să se bucure mai mult de vremea frumoasă și de vacanță.

Astfel, proiectul de ordin prevede faptul că în anul școlar 2023/2024, cursurile ar urma să înceapă la 11 septembrie și să se termine la 21 iunie, însumând 36 de săptămâni de școală, împărțite pe module, la fel ca și în acest an școlar. Însă experții în educație susțin că rezultatele mai slabe la testele PISA sunt direct corelate direct cu numărul mai mic de ore de școală.

Media zilelor de școală la nivelul UE este de 180, la fel ca și în Finlanda, care este un sistem de educație considerat de top. În România, din 2028 și până astăzi numărul zilelor de școală a variat între 167 și 178.

„Țările care au 38-40 de săptămâni de școală au și rezultate mai bune la învățătură. Pentru că poți preda materia într-un ritm mai lent și ai mai multe zile pentru a învăța. La noi, sunt puține zile de învățat, vacanța de vară este mare, plus că mai sunt și vacanțele acelea între module în care nimeni nu mai învață nimic. La cât de dezvoltată sunt școala noastră și educația noastră, cu cât sunt mai multe zile de școală, cu atât mai bine.

Va fi timp și pentru parcurs materia, și pentru orele remediale pentru elevii mai puțin pregătiți, pentru recapitularea materiei din cei doi ani de pandemie. Să nu uităm că educația online a fost un dezastru național, a spus-o chiar fostul ministru Cîmpeanu“, a spus profesorul Ștefan Vlaston, expert în educație.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Când e programată următoarea vacanță pentru elevi
Vacanta de vara pentru elevi, pusa sub semnul intrebarii

Însă asta nu este tot, deoarece Ștefan Vlaston mai este de părere ca data potrivită de începere a cursurilor este de 1 septembrie, iar cea de încheiere la 1 iulie.

În acest sens, reprezentanții elevilor din România nu vor decalarea cursurilor la data de 18 septembrie deoarece acest lucru ar duce la împingerea către vară a calendarului examenelor naționale, însă nu sunt de acord nici cu mai multe zile de școală, ținând cont că programa școlară este destul de stufoasă, iar elevii petrec foarte multe ore pe zi la școală.

„În celelalte state europene există și o diferență în structura programei școlare. Ei au mai mult curriculum la decizia școlii, mai multe opționale și orarul lor arată altfel. Sunt mai multe zile de școală, dar mai puține ore pe zi, însă este vorba și despre cum e structurat anul școlar. În perioada de școală care intră în calendar în alte state europene se includ și opționalele, și cluburile de teatru, pe când la noi vorbim despre matematică, limbă română sau științe”, a spus și Miruna Croitoru, președinta Consiliului Național al Elevilor.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...