Urs lovit de două mașini pe Valea Prahovei. Impactul a fost filmat

Cătălina Burghelea 15.04.2022, 11:28
Urs lovit de două mașini pe Valea Prahovei. Impactul a fost filmat

Un urs a fost lovit, joi seara, de două maşini în zona localităţii Cornu, de pe Valea Prohovei, după ce a pătruns pe DN1. Impactul cu unul dintre autoturisme a fost surprins de un șofer. Din fericire, animalul a scăpat cu viață, fugind în pădure. Însă, martorii au povestit că se putea întâmpla o tragedie.

Urs lovit de două mașini pe DN1

Un urs a pătruns pe DN 1 și a fost acroșat de o mașină în zona localității Cornu, județul Prahova. După care animalul a sărit peste separatoarele de sens, fiind lovit de o a doua mașină. Polițiștii au intervenit.

„În jurul orei 19,30, pe DN1, Cornu – km 99+800, pe sensul de coborâre, un urs a pătruns pe partea carosabilă şi a fost acroşat de un autoturism. Ulterior, acesta a sărit peste separatoarele de sens, fiind acroşat de un alt auto care se deplasa pe sensul Ploieşti – Braşov”, a precizat IPJ Prahova.

Animalul a fost găsit de polițiștii prahoveni

Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat faptul că, în urma coliziunii cu animalul, au rezultat doar pagube materiale. Conducătorii auto au fost rugați să sufle în aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii au spus că ursul a fugit în pădure, dar l-au localizat ulterior. În zonă s-au deplasat reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova pentru verificarea ursului.

„La acest moment, poliţiştii asigură zona atât în vederea împiedicării producerii altor evenimente rutiere, cât şi în vederea protejării cetăţenilor”, au mai precizat sursele citate.

Impactul l-a aruncat în aer

La scurt timp după evenimentul rutier, unul dintre conducătorii auto a povestit ce s-a întâmplat. Potrivit acestuia, ursul a ieșit din pădure în fugă direct în fața unei mașini care se deplasa cu 60-70 de kilometri pe oră, lovind în plin animalul. Impactul l-a aruncat pe marginea drumului. Apoi, după două minute, ursul s-a ridicat și a traversat șoseaua, sărind peste separatoarele de beton, fix în fața altor autoturisme.

„Eram pe DN1 între Comarnic și Breaza, mergeam pe bandă 2 și în dreapta mea, pe banda 1, la 15-20 de metri mai în față era un Mazda gri. Ursul a ieșit dintre copaci și a venit în fugă în față mașinii gri care mergea cu 60-70 de kilometri la oră și l-a lovit direct pe urs, aruncându-l pe marginea drumului. După două minute ursul s-a ridicat și a traversat drumul, sărind peste separatoarele de beton, fix în fața altor mașini care veneau, fiind lovit de mașină albastră din filmare”, a relatat un martor pentru Observator.

Pericol pe Valea Prahovei

Nu puține au fost cazurile în care patronii pensiunilor de pe Valea Prahovei au pus hrana afară, lângă clădiri, pentru a-i ademeni pe urși, animalele sălbatice fiind considerate o distracție pentru turiști. Mai mult, de foame, urșii coboară în localități în care nu fuseseră până acum, intră în curțile oamenilor și ucid păsările. De-a lungul timpului, aceștia au fost semnalați în Cheia, Sinaia, Bușteni, Azuga, Breaza, Șotrile, Telega, Comarnic, Nistorești, Mislea sau Izvoarele.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...