Un individ, prins de polițiști, în trafic, băut și drogat. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, bărbatul a fost depistat, în această dimineață, de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, în timp ce efectuau un control de rutină pe strada Madona Dudu din Craiova. Ei au vrut să-l oprească și au efectuat semnale regulamentare în acest sens.
Conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalului de oprire, continuând-şi deplasarea, fapt pentru care poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului cu autospeciala de poliţie având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. Urmărirea s-a realizat pe mai multe străzi din localitate, finalizandu-se pe strada Aleea Călugăreni, din Craiova unde autoturismul în cauză a fost blocat, iar conducătorul auto imobilizat de poliţişti şi condus la sediul Biroului Rutier Craiova pentru audieri, se arată în comunicat.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcotest care a indicat o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, bărbatul a fost testat și cu aparatul Drugtest și a reieșit că acesta consumase substanțe psihoactive. El a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și prezenței în organism a drogurilor. La audieri, el a încercat să-și ascundă adevărata identitate.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit identitatea conducătorului auto, ca fiind un bărbat de 43 de ani, din Craiova, constatând totodată că acesta, profitând de faptul că nu avea documentele de indentitate asupra sa, ar fi declarat datele de identitate ale fratelui său, se mai arată în comunicat.

Poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice ori a altor substanţe, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Bărbatul este urmărit la nivel internaţional din luna mai a acestui an și avea emis de autorităţile italiene, pe numele său, un mandat european de arestare, pentru comiterea infracţiunii de participare la o grupare infracţională. Din decembrie 2017, până în prezent, individul ar fi făcut parte dintr-o grupare care avea ca scop furtul din buzunare în mijloacele de transport în comun şi folosirea în mod fraudulos de carduri de credit şi bancare, obţinute ca urmare a infracţiunilor săvârşite.
Bărbatul a fost preluat sub escortă de către poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Dolj – Compartimentul Urmăriri şi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 ore. El a mai avut o abatere in trafic și în luna februarie a acestui an când a fost amendat de polițiștii locali pentru că a intrat cu mașina pe spațiul verde.