Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri muzicale se va ține în acest an, la Cluj: „Suntem foarte încrezători că vom face un eveniment bun”

Elena Avramescu 19.05.2021, 13:37
Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri muzicale se va ține în acest an, la Cluj: „Suntem foarte încrezători că vom face un eveniment bun”

Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri muzicale se va ține la Cluj. Este vorba despre festivalul Jazz in the Park, care va fi organizat anul acesta, în cele din urmă, mulțumită deciziei organizatorilor şi ca urmare a măsurilor de relaxare anti-pandemice anunţate în ultimele zile de autorităţi.

Unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri muzicale se va ține la Cluj

Chiar dacă măsurile anunţate de autorităţi în 14 mai nu au venit deloc în ajutorul operatorilor culturali şi nu au definit un cadru predictibil în care să se poată desfăşura anul acesta evenimentele în aer liber, organizatorii Jazz in the Park au luat decizia de a continua pregătirile pentru ediţia din acest an a festivalului, care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 2-5 septembrie, potrivit unui comunicat trimis, miercuri, de organizatori.

Conform aceleiași surse, deoarece situaţia pandemică nu mai permite desfăşurarea festivalului în Parcul Central din Cluj-Napoca, la fel ca în ultimii şapte ani, ediţia din acest an se va desfășura în Parcul Etnografic, Iulius Parc precum şi în Campusul USAMV.

Unul dintre cele mai indragite festivaluri muzicale se va tine la Cluj
Jazz in the Park

Este important pentru noi să mergem înainte cu organizarea Jazz in the Park. Festivalul e mai mult decât un job, a devenit stilul nostru de viaţă, ceva ce ne defineşte şi, dacă ne oprim, e ca şi cum am înceta să fim noi înşine. Toate cât s-au întâmplat în ultimul timp au pus o presiune negativă pe noi şi organizarea festivalului, chiar şi în forma lui adaptată, este un mod de ne vindeca, de a ne reveni. Jazz in the Park, fiind un eveniment cu acces liber şi cu foarte mulţi participanţi, ne-a fost clar încă de anul trecut că nu vom putea reveni la formatul care l-a consacrat decât atunci când nu va mai exista nicio restricţie.

Din acest motiv ne-am reorganizat total şi am avut norocul să facem asta în paralel cu evoluţia restricţiilor, încercând să anticipăm un format nou de festival, pe care să construim o poveste diferită, dar în acelaşi spirit în care ne-am obişnuit publicul. (…) Suntem foarte încrezători că vom face un eveniment bun. Chiar dacă locul nu va fi acelaşi, suntem aceiaşi oameni din spate, energia pozitivă va fi la fel de bună, a mărturisit directorul executiv al Jazz in the Park şi organizator al festivalului, Alin Vaida.

Pe lângă concerte, în cadrul acestui uimitor festival vor exista mai multe activităţi, cum ar fi un picnic de o mare anvergură, o piaţă mare de artizani, muzică de pe viniluri şi concerte relaxante, evenimente pentru copii, târg de artizani, prezentări de echipamente muzicale, dar și târg de viniluri.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Jazz in the Park este un festival de jazz contemporan care se desfășoară loc în Cluj-Napoca, iar în cei opt ani de existenţă, Jazz in the Park a reușit să aducă la Cluj peste 300 de concerte de jazz cu artişti de pe aproape toate continentele. Nu este de mirare că a devenit extrem de rapid unul dintre cele mai importante festivaluri europene de acest gen.

Unul dintre cele mai indragite festivaluri muzicale se va tine la Cluj
Jazz in the Park
Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...