Uniunea Europeană interzice mai multe siropuri de tuse. Reacția periculoasă care a dus la decizia de retragere

Andreea Bisinicu 03.12.2022, 18:44
Uniunea Europeană interzice mai multe siropuri de tuse. Reacția periculoasă care a dus la decizia de retragere

Anunț important pentru toți cetățenii Uniunii Europene. Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a declarat vineri, 2 decembrie, că va retrage de pe piață anumite siropuri de tuse. Despre ce este vorba, de fapt. Ce spun autoritățile.

Siropurile de tuse care ar putea fi extrem de periculoase pentru sănătate

Vineri, 2 decembrie, autoritățile de la Agenția Europeană pentru Medicamente au transmis un mesaj alarament, ce-i vizează pe toți cetățenii țărilor membre în U.E.

Potrivit specialiștilor, oficialii Uniunii Europene au decis retragerea de pe piață a unor siropuri de tuse ce conțin folcodină, o substanță ce ar putea provoca o reacție alergică extrem de periculoasă în cazul anesteziei generale.

Siropurile menționate anterior sunt destinate să trateze tusea uscată atât la copii, cât și la adulți, însă acestea pot dăuna grav sănătății organismului, dacă sunt ingerate cu mult timp înainte de a fi supus unei anestezii generale.

„Utilizarea de folcodină în ultimele 12 luni poate provoca o reacție anafilactică în momentul anesteziei generale, o reacție alergică bruscă, severă și care poate pune viața în pericol”, a precizat Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) într-un comunicat oficial, citat de AFP.

Medicamentele respective au fost folosite încă din anii 1950, fiind comercializate, până de curând, în țări precum Belgia, Croația, Franța, Irlanda, Lituania, Luxemburg și Slovenia, în special sub denumirile Dimetane, Biocalyptol și Broncalene.

Citește și Noi reguli pentru medicamentele expirate. Sunt sau nu deşeuri periculoase? Președintele Klaus Iohannis intervine în problemă

Medicamentele nu au fost recomandate în perioada izbucnirii epidemiei COVID

În aprilie 2020, în plină epidemie de Sars-Cov-2, virus al cărui simptom principal era tusea uscată, oficialii din domeniul sănătății recomandaseră, de asemenea, ca oamenii să nu folosească acest tip de sirop.

Folcodina este un opioid pentru suprimarea tusei. Ajută la suprimarea tusei neproductive și are, de asemenea, un efect sedativ ușor, dar și efecte analgezice puține sau deloc. Este, de asemenea, cunoscut sub numele de morfoliniletilmorfină și homocodeină.

„Se folosește de zeci de ani în tratamentul tusei seci, mai ales la copii și adolescenți. (…) Îmi ridic două mari semne de întrebare, apropo de eficiență și siguranță, dacă aceeași evaluare s-a făcut și în 2011.

Atunci, același comitet al Agenției Europene pentru Medicamente a zis că nu este niciun fel de problemă, este benefic pentru tratamentul tusei și nu are niciun fel de efecte secundare.

În România nu există niciun medicament pe bază de folcodină autorizat. Este interesant cum schimbarea de percepție, face ca un medicament aprobat ca sigur și eficient, după 10-11 ani este considerat cu riscuri pentru sănătatea umană.”, a spus medicul Tudor Ciuhodaru la Antena 3.

Citește și Agenția Europeană pentru Medicamente, avertisment pentru această iarnă. Care este scenariul luat în calcul în cazul apariției de noi variante de coronavirus

Ce s-a întâmplat cu celebra trupă Trident?
Urmăriți Impact.ro și pe