Ungaria se opune noilor sancțiuni împotriva Rusiei: „UE ar trebui să nu mai semnaleze măsuri care adâncesc criza furnizării de energie”

Elena Avramescu 20.09.2022, 12:01
Ungaria se opune noilor sancțiuni împotriva Rusiei: „UE ar trebui să nu mai semnaleze măsuri care adâncesc criza furnizării de energie”

Se pregătesc noi runde de sancțiuni împotriva Rusiei, ca urmare a invaziei asupra Ucrainei, însă nu toată lumea este de acord cu această hotărâre. Vorbim despre Ungaria, lucru care nu surprinde pe nimeni, știindu-se de aproapierea intactă dintre cele două state. Astfel că ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a spus că nu are rost ca Uniunea Europeană să ia în considerare noi sancţiuni împotriva Rusiei, deoarece vor adânci actuala criză energetică şi va afecta toată Europa.

Ungaria nu dorește să fie aplicate alte sancțiuni statului rus

„UE ar trebui să nu mai vorbească despre al optulea pachet de sancţiuni, ar trebui să nu mai semnaleze măsuri care nu ar face decât să adâncească criza furnizării de energie”, a declarat şeful diplomaţiei ungare pe marginea Adunării Generale a ONU de la New York, conform unui comunicat transmis de Ministerul de Externe al Ungariei.

Peter Szijjarto a mai ținut să precizeze, după o întâlnire informală a Consiliului de Afaceri Externe, că toate sancţiunile introduse până acum nu au făcut altceva decât să afecteze complet Europa mult mai mult decât Rusia, iar asta pentru că ele au dus la o creştere a inflaţiei şi a costurilor la utilităţi pe continent, conform agenţiei ungare de presă MTI.

În plus, aproape toată lumea din afara Europei este de părere că efectele sancţiunilor sunt mult mai dure decât efectele războiului, iar asta pentru că provocările cu care se confruntă lumea în prezent sunt, pur și simplu, un rezultat al sancţiunilor, şi nu al războiului propriu-zis.

„Indiferent dacă ne place sau nu în Europa, această opinie s-a dezvoltat în marea majoritate a lumii din afara Europei”, a mai spus Peter Szijjarto.

Viktor Orban

Până acum, UE a blocat active în valoare de 14,5 miliarde de euro ale unor personalităţi ruse în cadrul sancţiunilor adoptate ca răspuns la războiul din Ucraina, dar mai multe ţări, printre care Ungaria, nu au contribuit la acest efort, a notat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders,

„Trebuie să facem o presiune foarte puternică asupra Ungariei, deoarece putem presupune că legăturile foarte strânse cu Rusia o împiedică să acţioneze”, a declarat acesta într-un interviu acordat postului de televiziune francez LCI.

Mai mult, se pare că Ungaria a blocat active rusești în valoare de numai 3.000 de euro, fiind o sumă extrem de mică.

„Trebuie să facem o presiune foarte puternică asupra Ungariei, deoarece putem presupune că legăturile foarte strânse cu Rusia o împiedică să acţioneze”, a spus comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, într-un interviu acordat postului de televiziune LCI.

De câțiva ani încoace, Viktor Orban și Vladimir Putin au devenit aliați, ținând cont că s-au creat legături strânse între aceștia, care nu s-au clintit în pofida invaziei ruse din Ucraina. Mai mult, pentru a susține această alianță, Budapesta a făcut un anunț dur, la sfârşitul lunii august, vorbind despre un acord cu gigantul rus Gazprom pentru a primi livrări suplimentare de gaz, mai ales că multe ţări europene se confruntă cu o reducere bruscă a cantităţilor furnizate.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...