Una dintre cele mai râvnite actriţe de telenovele l-a cucerit pe Vladimir Putin. Preşedintele i-a oferit cetăţenie rusă superbei artiste

Ioana Bucur 29.10.2021, 09:20

Și președinții au slăbiciunile lor. Vladimir Putin a fost fermecat de una dintre cele mai râvnite actrițe de telenovele. Liderul de la Moscova i-a acordat artistei cetățenie rusă.

Una dintre cele mai cunoscute actrițe de telenovele are acum cetățenie rusă

O generație întreagă de românce a crescut urmărind telenovelele în care a jucat. Acum, se pare că actrița din „Înger sălbatic” a făcut o nouă cucerire. La fel de iubită și în Rusia pentru rolurile sale, Natalia Oreiro a devenit cetățean rus.

Cererea, pe care artista o depusese încă din anul 2016, a fost aprobată recent de nimeni altul decât Vladimir Putin. Anunțul a fost făcut printr-un decret prezidențial.

„Se acordă cetățenia rusă următoarelor persoane: Natalia Marisa Oreiro Iglesias, născută la 19 mai 1977 în Uruguay, cu fiul ei Merlin Atahualpa Mollo Oreiro, născut la 26 ianuarie 2012 în Argentina”, se arată într-un decret prezidențial postat pe portalul actelor juridice oficiale.

Natalia Oreiro a ajuns prima oară în Rusia în anul 2001 și se pare că s-a îndrăgostit pe loc de misterioasa țară. De atunci, artista și-a planificat călătorii acolo aproape în fiecare an. În 2020, într-o declarație oferită agenției ruse TASS, actrița a dezvăluit că ideea i-a venit în timpul unei vizite la Ambasada Rusă din Argentina, țară în care actrița locuiește în prezent.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Călătoresc atât de mult și am atât de multe legături cu Rusia, încât am fost întrebată dacă aș dori să oficializez acest lucru. Am spus că ar fi o onoare pentru mine”, a spus vedeta.

Una dintre cele mai râvnite actriţe de telenovele l-a cucerit pe Vladimir Putin
Natalia Oreiro

„Simt că această legătură va deveni şi mai puternică”

Actrița a transmis un mesaj de mulțumire, în limba rusă, după acordarea cetățeniei.

„Vreau să mulţumesc Rusiei şi întregului său popor pentru această mare onoare. Relaţia noastră se bazează pe peste 20 de ani de dragoste. Şi simt că această legătură va deveni şi mai puternică”, a spus Oreiro pe contul său de pe reţeaua de socializare Vkontakte.

Vizitele periodice nu sunt singura sa legătură cu țara. Anul trecut, de Ziua Națională a Rusiei, celebrată pe 12 noiembrie, artista a postat un mesaj pe Twitter purtând pe cap un „kokoshnik” de culoare roşie, un acoperământ tradiţional rusesc, pentru a-i felicita pe ruşi cu ocazia acestei sărbători şi asigurând că „Rusia este şi patria mea”.

Natalia Oreiro nu este singura vedetă care a primit cetățenie rusă. În ultimii ani, Vladimir Putin a acordat acest statut, în procedură de urgență, actorului francez Gerard Depardieu și actorului american Steven Seagal.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...