Cum vrea să câștige Vladimir Putin alegerile în Rusia. Prime de la stat pentru Poliție și Armată

Ioana Bucur, George Capoeanu 31.08.2021, 17:30
Cum vrea să câștige Vladimir Putin alegerile în Rusia. Prime de la stat pentru Poliție și Armată

La mai puțin de o lună până când oamenii sunt așteptați la urne, președintele și-a scos și ultimul as din mânecă. Pe cine a luat în vizor și cum vrea să câștige Vladimir Putin alegerile în Rusia.

Planul cu care Vladimir Putin speră să câștige alegerile în Rusia

A început numărătoarea inversă, iar estimările nu sunt pe placul liderului de la Kremlin. Cu nici o lună înainte de alegerile legislative, Vladimir Putin a ordonat plata unor prime de stat pentru mai multe categorii sociale ce aparțin electoratului tradițional al Rusiei Unite.

În ultima perioadă, în contextul scăderii nivelului de trai din 2014 și a revenirii inflației, popularitatea partidului este în cădere liberă. Putin va oferi, în luna septembrie, un bonus în valoare de 15.000 de ruble, echivalentul a 170 de euro, tuturor militarilor și polițiștilor. El a decretat deja plata unui ajutor de 10.000 de ruble – 110 euro – către pensionari.

Numărul exact al celor care vor beneficia de bonusuri nu este cunoscut, însă se estimează că Rusia are aproximativ 42 milioane de pensionari şi cel puţin 1,7 milioane de poliţişti, militari şi membri ai gărzii naţionale.

Stimulentele cu care Vladimir Putin speră că va câștiga alegerile vor scoate din bugetul de stat nici mai mult nici mai puțin de 500 de miliarde de ruble, adică 5,77 miliarde de euro, a anunțat Andrei Makarov, un oficial al camerei inferioare a Parlamentului de la Moscova, potrivit agenției Interfax.

Cum vrea să câștige Vladimir Putin alegerile în Rusia
Vladimir Putin

Opozanții, excluși de la urne sau trimiși în exil

În Rusia, anul trecut, în plină pandemie, prețurile au început să crească. Redresarea economică a dus la accelerarea fenomenului, puterea de cumpărare a oamenilor, care era deja în scădere, din 2014, după sancţiunile occidentale ce au lovit ţara după anexarea Crimeii ucrainene, a primit o nouă lovitură.

După toate problemele economice și acuzațiile de corupție, partidul Rusia Unită ar primi 27,3% din voturile rușilor, potrivit institutului de sondare Vtsiom, apropiat autorităţilor, în timp ce Putin se bucură de încrederea a 62,2% dintre cei chestionați.

Opozanții regimului lui Putin nu au putut profita de nemulțumirea oamenilor, fiind ținta atacurilor puterii. După ce au reușit să desființeze mişcarea opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, autoritățile au clasificat organizațiile sale drept „extremiste”, iar site-urile de susținere au fost blocate. Mulţi dintre membrii acestora au fost excluşi de la urne sau constrânşi la exil.

În plus, înainte de votare, mai multe canale media independente și ONG-ul „Golos”, specializat în supravegherea alegerilor, au fost recent clasificate drept „agenţi ai străinătăţii”, un statut controversat ce le complică serios funcţionarea.