Un român a deschis prima academie de TikTok din România. Studenții învață aici cum să câștige 15.000 de euro pe lună

Mihnea Tălău 16.05.2023, 18:57
Un român a deschis prima academie de TikTok din România. Studenții învață aici cum să câștige 15.000 de euro pe lună

Prima academie de TikTok din România a fost deschisă de Denis Matoş, adică de chiar cel care a fost nominalizat de două ori la categoria TikTok-erul anului. El vrea să îi învețe pe tineri cum să transforme pasiunea într-o sursă de venit.

Prima academie de TikTok din România

Denis Matoș a descris cum și-a făcut din TikTok un stil de viață, ajungând ca după doar câțiva ani să câștige și bani foarte mulți.

„Nu credeam că o să fac asta, dar am simţit nevoia pentru că vreau ca lumea să ştie că pe TikTok nu întâlneşti doar lucruri rele. Din TikTok poţi să îţi faci un stil de viaţă, poţi să îţi faci un job, poţi să câştigi bani. Ştiu că lumea e sceptică. Şi părinţii mei au fost sceptici la început, când le-am spus că o să fac bani din asta şi că renunţ la facultate. Primii bani i-am făcut în timpul facultăţii, din campanii. Am luat 400 de euro pe un clip. Iar acum, după trei ani de la prima campanie am ajuns la un contract de 15.000 de euro”, a declarat Denis Matoș, potrivit observatornews.ro.

Acum, el vrea sa îi învețe si pe alți tineri, în academia sa, să facă bani.

De ce să nu-ți iei sfaturi medicale de pe TikTok, conform experților

TikTok a fost creat pentru tinerii creativi

Rețeaua socială TikTok, care a apărut în 2016, a fost percepută în primul an ca o platformă de divertisment pe care puteți viziona videoclipuri amuzante și nimic mai mult. Trebuie spus, însă, că TikTok a fost creat pentru tinerii creativi.

În prezent, peste 800 de milioane de utilizatori din întreaga lume sunt înregistrați în aplicație. Mai mult, rețeaua socială este utilizată nu numai pentru divertisment, ci și pentru a face bani, tinerii dând dovada directă că creativitatea poate fi monetizată chiar și pe rețelele de socializare.

A câștiga bani cu videoclipuri scurte pe o rețea socială nu este ficțiune sau înșelăciune. Astăzi, monetizarea TikTok este o opțiune obișnuită pentru obținerea unui venit suplimentar și chiar de bază. TikTok a depășit deja Instagram și YouTube în ceea ce privește numărul de utilizatori.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...