Un parlamentar român, despre dezastrul descoperit în Delta Dunării: „Omoară și sterilizează fără discriminare”

Elena Avramescu 15.04.2021, 12:25

Un parlamentar român, despre dezastrul descoperit în Delta Dunării. Bogdan Bola, un parlamentar din Constanța, a decis să însoțească vreme de două zile Poliția Deltei iar astfel a descoperit unele lucruri care l-au frapat, rămânând cu un gust amar.

Un parlamentar român, despre dezastrul descoperit în Delta Dunării

În acest sens, Bogdan Bola a fost în Delta Dunării şi în complexul lagunar Razim – Sinoe, alături de colegul său, Alexandru Kocsis. Astfel că, în cele două zile a descoperit că viaţa localnicilor este din ce în ce mai dură. Parlamentarul a lăsat un mesaj amplu pe pagina personală de Facebook, în care a prezentat situația nefericită.

Pentru a înțelege mai bine lipsurile din legislația actuală, am mers în acțiune cu Poliția Deltei pentru două zile în Delta Dunării și complexul lagunar Razim – Sinoe. Viața în zona Rezervației Delta Dunării, care se întinde pe trei județe (Constanța, Tulcea și Galați), devine tot mai grea pentru locuitorii acesteia. Și cu toate că este introdusă în patrimoniul UNESCO și clasificată „zonă umedă de importanță internațională”, braconajul, tăierile ilegale de copaci, construcțiile ilegale care fac să dispară luciul de apă, pescuitul cu unelte interzise fac ravagii pentru flora și fauna Deltei.

Braconajul cu unelte interzise, în perioadele de prohibiție mai ales, distruge populațiile de pești din întreaga zonă. Cel mai grav este pescuitul la curent electric, care omoară și sterilizează fără discriminare.
Transformarea a mii de hectare de zone umede ale Deltei în terenuri agricole (chiar dacă vorbim de o rezervație naturală) face ca Delta să rămână fără multe dintre zonele de refacere biologică.
Permisivitatea excesivă a autorităților cu competențe în domeniu când eliberează permise și autorizații pentru bărci și motoare extrem de puternice dăunează atât faunei din zonă (zgomotul sperie peștii și păsările), dar și zădărnicesc eforturile organelor de control de a prinde braconierii.

Un parlamentar roman, despre dezastrul descoperit in Delta Dunarii
Delta Dunarii

În acest sens, parlamentarul constănţean Bogdan Bola n-a stat pe gânduri și a oferit și câteva soluții viabile, spune el, „pentru ca în Deltă să nu mai avem parte de haosul existent”.

Dunărea veche să rămână zonă de refacere biologică și să fie interzis pescuitul pe “buclele” Dunării. Astfel, vom putea oferi și populațiilor de pești un loc unde să își depună icrele în siguranță. Fără setci în Delta Dunării între 01 iunie și 15 octombrie, în această perioadă să fie permise doar vintirele și talienele. Este totuși o rezervație naturală. Fără năvoade tot anul în complexul Razim – Sinoe. Pescarii din zonă ne-au cerut asta în mod expres, aceste unelte fiind cele mai dăunătoare pentru faună. O prohibiție specială la pescuitul linului (pe cale de dispariție în Deltă) în luna iunie.

În ceea ce privește braconajul, înnăsprirea pedepselor: creșterea cuantumului amenzilor, confiscarea obligatorie a sculelor de pescuit și bărcilor, clasificarea unor contravenții (așa cum sunt prevăzute acum) ca și infracțiuni. O limitare urgentă a vitezei bărcilor și a capacității motoarelor pe Dunăre pentru ambarcațiunile de pescuit – max. 60 de cai pe Razim și 40 de cai în Deltă. Fie că vorbim de pescuit sportiv sau comercial, dimensiunea peștelui prins și neeliberat trebuie să crească, pentru ca pescarii să nu mai plece acasă cu puiet.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...