Un nou cutremur în România, în zona seismică Vrancea. Ce magnitudine s-a înregistrat

Elena Avramescu 05.01.2023, 09:14
Un nou cutremur în România, în zona seismică Vrancea. Ce magnitudine s-a înregistrat

În această dimineață, un nou cutremur s-a produs în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc joi dimineaţa la ora 4:27.

Cutremur de 2,4 grade în această dimineață

Seismul din această dimineață a avut magnitudinea 2,4 grade Richter şi s-a produs la adâncimea de 100 de kilometri.

Ulterior, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a menționat că seismul s-a produs în apropierea oraşelor Braşov (75 km), Ploieşti (84 km), Bacău (110 km), Galaţi (116 km), Brăila (116 km) și Bucureşti (135 km).

Gheorghe Mărmureanu, despre următorul cutremur mare din România

Specialistul Gheorghe Mărmureanu a vorbit despre un posibil nou cutremur mare în România și a spus că, potrivit statisticilor, peste aproximativ 20 de ani ca un astfel de seism major va putea avea loc.

Din nefericire, un număr uriaș de clădiri din România sunt în pericol în cazul unui cutremur de mare intensitate. Spre exemplu, în Capitală, în cazul unui seism similar celui din 1977, cel puțin 23.000 de clădiri pot să sufere avarii extrem de mari.

„În România nu este cazul cutremurelor de suprafaţă. România are cutremure de suprafaţă foarte mici. În fiecare zi avem două-trei. Problema se pune în cazul cutremurelor foarte adânci, la peste 100 km, pentru că ele sunt cele care produc dezastre. De abia după 1964 s-a pus problema în România proiectării clădirilor anti-seismice.

Cutremurul din 1977 a fost un caz anormal, din statistica totală. Spre exemplu, cutremurul din 4 martie 1977. Înaintea lui a mai fost un cutremur, în octombrie, de 6.2, deci o magnitudine importantă pentru Vrancea. Când spun că nu poate fi mai devreme un cutremur de 2040, mă refer că va fi de peste 7, 7.2-7.4”, a declarat Gheorghe Mărmureanu la România TV.

Cutremur in Romania azi, 25 septembrie
Cutremur in Romania azi, 25 septembrie

După ce a studiat datele despre toate cutremurele din România de după anii 1700, Gheorghe Mărmureanu a ținut să precizeze că un seism major nu va avea loc înainte de 2040, iar perioada de apariție a acestuia ar putea fi chiar mai mare, poate și peste 100 de ani.

„Eu m-am ocupat de toate cutremurele care au fost după 1700. În România au fost cutremure mari, în 1738, 1838, 1940. Următorul mare cutremur ar fi peste 100 de ani. A mai fost şi un alt cutremur foarte mare şi adânc, în 1802. S-a simţit puternic, de la Moscova până la Cairo, în Egipt şi nu a murit nimeni. Aici a fost marea curiozitate.

A fost chiar de ziua Sfintei Parascheva. În Bucureşti, aproape toate bisericile au fost căzute la pământ. Cutremurul din 1977 a fost unul mare şi nu intră în statistica normală, dar trebuie să ştim un singur lucru, pentru că el este o urmare din cauza cutremurului din 1940, care a fost foarte mare. Toate marile clădiri din Bucureşti au fost puternic afectate”, a conchis Mărmureanu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...