Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, a declarat joi că va ordona trupelor sale să lupte alături de aliatul Rusia doar dacă o altă țară lansează un atac împotriva Belarusului, a relatat agenția locală de presă.
Liderul de la Minsk, care a negat în repetate rânduri afirmațiile Kievului și ale Occidentului potrivit cărora țara sa ar putea fi târâtă și mai mult în războiul din Ucraina de partea Moscovei, a mai spus că intenționează să se întâlnească vineri cu președintele rus Vladimir Putin.
„Sunt pregătit să lupt cu rușii de pe teritoriul Belarusului într-un singur caz: Dacă măcar un singur soldat vine pe teritoriul Belarusului pentru a-mi ucide poporul. Dacă ei comit o agresiune împotriva Belarusului, răspunsul va fi cel mai sever, iar războiul va căpăta o cu totul altă natură”, a declarat Lukașenko, citat de presa din Belarus, în cadrul unei conferințe de presă de joi, transmite Reuters.
Despre întâlnirea cu Vladimir Putin de vineri, Alexander Lukaşenko nu a precizat unde va avea loc, dar cel mai probabil se va deplasa el la Moscova.
Rusia a folosit Belarusul ca punct de plecare pentru invazia sa la scară largă în Ucraina anul trecut, lansând din această țară ofensiva sa eșuată asupra capitalei ucrainene Kiev.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, afirmă că Belarus este „aliatul numărul unu” al Rusiei, dar sugestiile că Moscova îşi propune să facă presiuni asupra Minskului pentru a se alătura la ceea ce ea numeşte „operaţiune militară specială” sunt „fabricaţii stupide şi nefondate”.
Analişti militari occidentali afirmă că mica armată a lui Lukaşenko este lipsită de puterea şi experienţa de luptă pentru a face o mare diferenţă, dar că, forţând Ucraina să angajeze forţe în nordul său, ar putea să o expună mai mult la atacurile ruseşti din alte părţi.