Un italian a murit într-o ambulanță cu o avere în buzunare. Personalului medical nu i-a venit să creadă ce i-a găsit în vesta pe care o purta. Bărbatul locuia singur, în Roma, nu era căsătorit și nu avea copii cărora să le lase moștenire. Vecinii lui au povestit că era un om excentric, dar foarte simpatic, pe care îl cunoștea toată lumea din cartier.
Italianul, Alessandro Avanzini, avea vârsta de 80 de ani. În ultimii ani, bărbatul s-a confruntat cu probleme de sănătate din cauza cărora a ajuns de multe ori la spital. Recent, i s-a făcut rău și a chemat ambulanța. În drum spre spital, a decedat. Cel mai probabil, cauza a fost un infarct.
Personalul medical a descoperit că vârstnicul avea în buzunarele vestei sale trei cecuri ce însumai peste 300.000 de euro, 12.000 de euro numerar, precum și cheile de la mai multe mașini de lux, printre care se număra și un Ferrari.

Ulterior, anchetatorii care s-au ocupat de caz au aflat de la vecinii italianului că vârstnicul avea o situație financiară excelentă și că locuia singur de trei ani, după ce a murit fratele lui, un pictor foarte cunoscut. Bărbatul se temea să nu fie jefuit. Acesta era motivul pentru care își purta întotdeauna asupra lui averea, inclusiv cheile de la cele mai scumpe mașini ale sale.
Mai târziu, anchetatorii au aflat că italianul care a murit în ambulanță cu averea asupra lui avea o mare pasiune pentru mașini de lux. Bărbatul deținea, pritre altele, în afară de un Ferrari, și un Porsche de epocă și un Cadillac.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Persoane care l-au cunoscut pe vârstnic au declarat că bărbatul devenise mai suspicios în utlima vreme, dar fără să aibă un motiv întemeiat. Alessandro nu a fost jefuit sau înșelat niciodată. Însă, a existat un eveniment care l-a supărat.
„Era un mare domn, simpatic. Povestea anecdote despre viața lui și despre cunoscuții săi din familii nobile. Se plimba des pe alei. Era mereu foarte slab. Locuia aici (în cartierul Olgiata din Roma, n.r.) de 40 de ani. Se înțelegea că a avut un anumit nivel de trai. A cumpărat un Ferrari în urmă cu doi ani. Părea încântat să fie văzut la volan.
Era îngrijorat pentru mașini, după ce cineva a lovit Ferrari-ul parcat lângă casă. Dar era îngrijorat și pentru bunurile sale. De aceea le lua cu el, nu a vrut să le lase acasă de teamă să nu-i fie furate”, a declarat un cunoscut, conform publicației italiene Corriere della Sera.
În acest caz sunt așteptate rezultatele autopsiei, pentru a fi stabilită cauza decesului. Însă, cel mai probabil, aceasta a fost legată de starea de sănătate a bărbatului. Între timp, anchetatorii încearcă să identifice posibilii moștenitori ai averii.