Un deţinut de la Jilava, căutat de autorităţi. Acesta nu a revenit la penitenciar după ce a obținut permisiunea de a ieşi din unitate

Elena Avramescu 22.12.2022, 07:47
Un deţinut de la Jilava, căutat de autorităţi. Acesta nu a revenit la penitenciar după ce a obținut permisiunea de a ieşi din unitate

Încă de ieri, un deţinut de la Penitenciarul Jilava a primit permisiunea de a ieşi din unitate, însă fiindcă acesta nu a revenit la ora stabilită, în detenţie, astfel că acum este căutat de autoritățile competente. Bărbatul era condamnat definitiv la 4 ani şi 4 luni de închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie calificată şi executa pedeapsa în regim deschis.

Autoritățile caută de zor un deţinut evadat de la Jilava

„Vă informăm că miercuri, 21.12.2022, la ora 18,00, s-a constatat că deţinutul Panciş (fost Rotaru) Gabriel Alexandru, în vârstă de 31 de ani, condamnat definitiv la 4 ani şi 4 luni de închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie calificată, nu s-a întors din permisiunea ieşirii din penitenciar la ora stabilită. Facem precizarea că acesta este clasificat la regimul deschis”, găsim notat într-un comunicat al ANP transmis Agerpres.

În vederea capturării deținutului, au fost dispuse mai multe măsuri specifice, cum ar fi alarmarea personalului unităţii, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, dar şi cooperarea cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ilfov, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

„Menţionăm că neprezentarea din permisiunea ieşirii din penitenciar la ora stabilită este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul penal, cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, mai notează sursa citată.

Un detinut de la Jilava, cautat de autoritati
Detinut cautat de autoritati

Pentru a fi recunoscut ușor, autoritățile au dat câteva informații cu privire la aspectul său: înălţime de 1,89 m, statură atletică, ochi căprui, sprâncene arcuite, faţă ovală, ten măsliniu, păr roşcat ondulat și tatuaje pe ambele braţe ce sunt vizibile până în zona degetelor. În plus, la momentul părăsirii penitenciarului purta tricou gri, hanorac negru, jeans de culoare neagră cu rupturi în zona genunchiului şi pantofi sport negri.

Orice personă care poate oferi informaţii despre deținut este rugat să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Bucureşti-Jilava, la numerele 021.457.01.81, 021.457.01.82 sau 021.457.01.84.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...