Un bărbat din Iași a stat internat la ATI și apoi a plecat din spital. Explicația pe care le-a dat-o medicilor

Ioana Bucur 20.03.2021, 13:05
Un bărbat din Iași a stat internat la ATI și apoi a plecat din spital. Explicația pe care le-a dat-o medicilor

În timp ce medicii se luptă zi de zi să găsească locuri în secțiile de Terapie Intensivă pentru pacienți, iar oameni ajung să moară în așteptarea unui pat, alții aleg să ignore șansa uriașă ce li se dă. Un bărbat din Iași a stat internat la ATI și apoi a plecat din spital, în ciuda rugăminților celor care, practic, l-au readus la viață. Care a fost explicația absurdă pe care le-a dat-o medicilor.

Un bărbat din Iași a stat internat la ATI și apoi a plecat din spital

Situație frustrantă pentru medici, la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, unde un bărbat din Iași a stat internat la ATI și apoi a plecat din spital, ignorând toate avertismentele celor care s-au ocupat de cazul său. Pacientul, în vârstă de 68 de ani, a ajuns la unitatea medicală în stare extrem de gravă, luni dimineața, abia putând să respire și prezentând semne clare ale unui edem pulmonar acut. Așa cum era de așteptat, testul pentru Covid-19 a avut un rezultat pozitiv. Norocul a făcut să prindă un pat liber, așa că a putut fi internat direct pe Secția de Terapie Intensivă, unde a început lupta cu boala și toate complicațiile pe care le declanșase. Bărbatul a avut nevoie și de dializă, pe fondul insuficienței renale acute. Câteva zile mai târziu, după ce tratamentul abia începuse să își facă efectul, a plecat din spital.

„Bărbatul nu a necesitat intubare, şedinţele de dializă şi tratamentul administrat în ATI au îmbunătăţit foarte mult starea generală de sănătate. I-au fost explicate aceste riscuri la care se supune, atât din perspectiva faptului că i-ar putea infecta pe ceilalţi membri ai familiei, cât şi din perspectiva necesităţii de a continua şedinţele de dializă”, a explicat conf.dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al Spitalului Parhon, citat de Ziarul de Iași.

Un bărbat din Iași a stat internat la ATI și apoi a plecat din spital
Pacientul a ignorat toate avertismentele medicilor. Inquam Photos / Virgil Simonescu

Explicația pe care le-a dat-o medicilor

În ciuda insistențelor și avertismentelor medicilor, bărbatul nu a putut fi oprit. Mai mult, potrivit, sursei, ar fi spus că se simte mult mai bine și că, în plus, nici nu crede în existența virusului SArs-CoV-2, așa că a plecat din spital. Din păcate, sunt șanse mari ca decizia să îi fie fatală. Medicii se așteaptă ca, în următoarele cinci sau șase zile, pacientul să revină, în stare gravă sau chiar să se stingă din viață la domiciliu, având în vedere că avea nevoie în continuare de dializă dar și din pricina conplicațiilor pe care le-a avut după infecția Covid-19.

Riscurile la care se expune sunt multiple – riscă să dezvolte o complicaţie asociată insuficienţei renale, să facă o tulburare de ritm prin faptul că potasiul nu este eliminat, ceea ce se cheamă hiperkaliemie, fiind vorba despre un risc vital. De asemenea, există riscurile evoluţiei bolii infecţioase la un pacient vârstnic cu boală cronică. Însă decizia a fost a sa, după ce a văzut că se simte mai bine”, a adăugat medicul, pentru aceeași sursă.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Pentru că va fi obligat să rămână în carantină la domiciliu, reprezentanții Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” au anunțat Direcția de Sănătate Publică Iași.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...