Un actor celebru din România, convins să apară la Pro TV. Dispăruse de pe ecrane de 5 ani

Badea Violeta 01.09.2022, 16:16

Un actor extrem de cunoscut și îndrăgit din România revine pe micul ecran. Acesta a jucat în numeroase piese de teatru, dar și în filme. După o lungă perioadă în care a stat departe de lumina reflectoarelor, actorul a fost convins să apară la Pro TV și să își surprindă fanii implicându-se într-un nou proiect. Iată despre cine este vorba!

Un îndrăgit actor revine pe micul ecran

După nu mai puțin de 5 ani în care a lipsit de pe micul ecran, un actor extrem de cunoscut va apărea, din nou, pe ecrane. Acesta a fost convins de Pro TV să joace în „Clanul”, serial ce urmează să se difuzeze din această toamnă.

Actorul pe care publicul îl va putea vedea, din nou, pe sticlă este George Ivașcu. De curând, acesta a oferit, în exclusivitate pentru Ego.ro, detalii despre rolul pe care urmează să-l interpreteze. Așadar, George Ivașcu va da viață personajului Pelicanul, unul dintre „locotenenții” lui Bebe Măcelaru.

„E o canalie simpatică. Atât pot să spun, dar e o canalie. O să ne și distrăm, dar în același timp o să avem și îndoieli dacă glumește sau nu glumește, dacă e adevărat sau nu. Când am conturat personajul nu neapărat că m-am documentat, dar mi-am zis: ce nu aș face eu.

Am pus acest ingredient și am zis că ce nu aș face eu în viața de zi cu zi, asta aș face în film. Este un soi de „călătorie” într-o zonă pe care nu am experimentat-o foarte tare, nu m-am documentat despre ea, dar îmi face deosebită plăcere să arăt o altă parte decât publicul este obișnuit”, a dezvăluit actorul pentru sursa de mai sus.

Va juca alături de bunul său prieten și coleg, George Mihăiță

George Ivașcu este foarte încântat de acest proiect, cu atât mai mult cu cât îl va avea coleg pe George Mihăiță, bunul său prieten. Cei doi se cunosc foarte bine de ani buni, jucând împreună în nenumărate piese de teatru.

„Cu George Mihăiță am lucrat foarte mult la teatru, am fost ani de zile angajat al Teatrului de Comedie și am avut plăcerea să jucăm împreună, însă în film mai puțin, însă aici în serial în mod deosebit pentru că sunt „locotenentul” lui Bebe Măcelaru, care nu vă spun ce-mi face.

Dar nu vă zic mai multe. Fiind un film cu mult suspans, e bine ca publicul să ne însoțească în această călătorie de 13 episoade”, a mai povestit actorul, potrivit aceleiași surse.

Citește și Cum a ajuns Șerban Pavlu să îl joace pe comisarul Costoiu în serialul „Clanul” de la Pro Tv: „Actorii tineri sunt orbiţi” EXCLUSIV!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...