EXCLUSIV

Cui datorează George Mihăiță cariera de actor. A picat admiterea la Teatru de două ori. „Ele au observat talentul meu”. EXCLUSIV

Andreea Archip 05.08.2022, 23:04

George Mihăiță și-a dorit să devină actor de la 13 ani, de când l-a văzut pe Toma Caragiu într-o piesă de teatru la Ploiești. Ulterior, în liceu, s-a făcut remarcat în rândul colegilor, iar profesorii au sesizat că e talentat. Și-a îndeplinit visul de a deveni actor, a intrat la facultate din a treia încercare, dar regretă că mama lui nu a apucat să îl vadă în postura de actor.

Cine l-a încurajat pe George Mihăiță să urmeze cariera de actor

George Mihăiță nu mai are nevoie de nicio prezentare, el fiind un nume de referință în teatru și film. Din toamnă îl revedem pe micul ecran, în serialul “Clanul” care va începe la Pro TV și unde îl interpretează pe Bebe Măcelaru, unul dintre personajele principale ale producției. Pe George Mihăiță l-a inspirat regretatul maestru Toma Caragiu să îmbrățișeze această profesie.

„Cred că și datorită mamei sunt ce sunt astăzi, pentru că eram în clasa a șasea și m-a trimis la Ploiești, la Școala de Muzică. Cântam la acordeon, mi-au cumpărat acordeon și m-au trimis, dar eram la secția Flaut și nu s-a legat flautul cu mine. Stăteam în gazdă, dar am descoperit o chestie: l-am văzut pe Toma Caragiu într-o piesă de Pretore Vincenzo, Eduardo de Filippo – Hoțul în rai. Și atunci mi-am zis: eu mă fac actor! Aveam 13 ani”, a declarat, pentru Impact.ro, George Mihăiță.

Peste ani, George Mihăiță și Toma Caragiu au jucat împreună în piesa “Ziariștii” de Alexandru Morodan, dar și în seria de filme BD.

Cui datorează George Mihăiță cariera de actor
George Mihăiță și Anghel Damian

George Mihăiță: “Profesoara de română și profesoara de latină m-au îndemnat să merg la teatru”

Actorul își amintește că perioada liceului a fost decisivă pentru a-și urma visul de la 13 ani. Era evident că are veleități de actor.

„Profesorii și colegii și-au dat seama când eram în liceu. Ei au spus că e bine să mă fac actor. Eram clownul clasei, râdeau și profesorii și curgeau notele mici, dar asta a fost. Profesoara de matematică mi se părea ceva extraterestru, atât de departe eram eu cu matematica. Profesoara de română și profesoara de latină m-au îndemnat să merg la teatru. Au observat talentul meu, felul meu de a fi, eram actor de comedie în clasă, foarte spontan și atunci îi scoteam pe mulți din starea de letargie”, ne-a povestit celebrul actor.

George Mihăiță s-a pregătit pentru admiterea la facultate cu actorul Ovidiu Shumaher din Moreni, dar a picat și a rămas la rude în București, perioadă în care a urmat Școala Populară de artă la Actorie timp de un an. Deși a intrat la facultate din a treia încercare, situația nu l-a demoralizat.

„Nu, pentru că știam că este foarte greu. M-au ținut părinții, săracii. Am zis vreau, când vrei ceva, trebuie să visezi și noaptea”, a adăugat el.

George Mihăiță: “Din păcate, mama nu a apucat să mă vadă pe scenă”

George Mihăiță și-a îndeplinit visul și a devenit actor.

„Din păcate, mama nu a apucat să mă vadă! Nici măcar nu eram în facultate. Eram la Școala Populară de Artă, deci ea nu a apucat, săraca, să mă vadă. Erau oameni simpli. Tatăl meu era mecanic auto de camioane, nu prea înțelegea el, dar erau oameni cu bună creștere, cu bun simț, asta mi-au transmis ei. Tată meu, de exemplu, nu înțelegea ce este cu arta. Țin minte că în filmul “Reconstituirea” aveam replica: „Tatăl meu l-a luat dracu. A dat o cisternă peste el, dracu l-a luat, piftie l-a făcut!”. Tatăl meu mi-a spus că i-a plăcut filmul în afară de replica aceea și că am zis despre el. Dar i-am iubit mult și după ce n-au mai fost i-am iubit și mai mult”, ne-a mărturisit George Mihăiță.

Urmăriți Impact.ro și pe