Ultimul mesaj al lui CTP i-a pus pe gânduri pe toți. Jurnalistul a făcut o pauză de la politică

25 07. 2022, 16:18

Cristian Tudor Popescu sau CTP, așa cum mai este cunoscut în România, este, fără dar și poate, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați jurnaliști politici din țara noastră. Ia o pauză acesta de la aparițiile televizate? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele tuturor admiratorilor săi, după ce gazetarul a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook. Iată ce a scris pe rețeaua socială!

CTP, anunț șocant pe Facebook. Ia o pauză de la politică?

CTP nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. Fără îndoială, acesta este unul dintre cei mai importanți jurnaliști din România. Recunoscut pentru reacțiile dure pe care le are în mediul online sau la TV la adresa politicienilor corupți, CTP a transmis, de curând, un mesaj care i-a pus pe gânduri pe admiratorii săi.

Jurnalistul a dat de înțeles că ar putea, fără probleme, să se implice într-un alt domeniu, mai exact în matematică. Cunoscutul jurnalist este foarte pasionat de această știință, dezvăluind că ori de câte ori dorește să-și ocupe mintea cu ceva, rezolvă probleme din numerele vechi ale Gazetei Matematice. De curând, acesta a postat un calcul matematic pe Facebook. CTP a răspuns într-un mod inedit la întrebarea „Cât fac 8 ori 7”.

„Cât fac 8 ori 7?

Când nu sunt nevoit să mă gândesc la politică, mă întorc la matematică. Rezolv probleme din numere vechi ale Gazetei Matematice.

În vreme ce făceam asta, în calcule, am avut la un moment dat de înmulțit pe 9 cu 7. 63, am zis, și m-am oprit, pentru că am băgat de seamă ceva: de la 63 la 70, diferența e 7. Tot 7. Ia să mai vedem: 9·4 ꞊ 36, diferența până la 40 este… 4! Carevasăzică: 9·1꞊9, diferența până la 10 e 1; 9·2꞊18, diferența până la 20 e 2; 9·3꞊27, diferența până la 30 e 3; 9·4꞊36, diferența este, cum văzurăm, 4. Păi, de aici, iese o formulă: 9·x꞊10·x-x, evident adevărată.

Dar dacă e vorba de 7? 7·1꞊7, diferența până la 10 e 3; 7·2꞊14, diferența până la 20 e 6, adică 3·2; 7·3꞊21, diferența până la 30 e 9, adică 3·3… Carevasăzică: 7·x꞊10·x‐3·x. Dacă e valabil pentru 9 și 7, ar trebui să fie valabil pentru orice număr (cifră) de la 1 la 9.

Avem 9·x꞊10·x-1·x și 7·x꞊10·x‐3·x. Întrucât 1꞊10‐9 și 3꞊10‐7, se impune formula generală: y·x꞊10·x‐(10‐y)·x, unde y și x sunt numere de la 1 la 9.

Dar, întrucât, operând în partea dreaptă a egalității, y·x꞊10·x‐10·x+y·x, deci, y·x꞊y·x, observăm că avem de a face cu o identitate. Valabilă pentru oricare două numere reale sau complexe (de pildă, (1152·(-375,25)), nu doar pentru tabla înmulțirii.

În cazul numerelor mari, această identitate nu ne e de mare folos. De pildă, 42·36꞊360-(10‐42)·36, înseamnă să calculăm 32·36, în loc de 42·36, ceea ce nu e o înlesnire.”, a scris gazetarul.

CTP 

Sfaturi pentru cei care uită tabla înmulțirii

În continuare, CTP a precizat că majoritatea oamenilor învață tabla înmulțirii pe dinafară, ca pe o pozie. Dacă la întrebarea cât fac 2 x 3, sunt șanse ca mulți să răspundă corec, la întrebarea 8 x 7, pot să apară rateuri.

Astfel, celebrul jurnalist vine cu un sfat. Concret, acesta le recomandă celor care nu își amintesc cât fac 8 ori 7, să înmulțească pe 7 cu 10, apoi să scadă același 7 înmulțit cu complementul lui 8 față de 10.

„E utilă însă la tabla înmulțirii. Care, se memorează ca atare, se învață pe dinafară la școală, ca o poezie. Și, deci, poate fi uitată, parțial sau total, atât de copii, cât și de adulții care nu o folosesc.

Care e partea cea mai uitabilă? Înmulțirile cifrelor de dincolo de 5. La întrebarea cât fac 2·3, sunt șanse să răspundă multă lume corect, în schimb la 8·7, pot să apară rateuri. Sau la 9·6. Sau la 7·7.

Și atunci, formula y·x꞊10·x‐(10‐y)·x înlocuiește cerința „dificilă” 8·7 cu 70‐2·7, adică, cu înmulțirea „prietenoasă” 2·7. În cuvinte: dacă nu vă amintiți cât fac 8 ori 7, înmulțiți pe 7 cu 10 și scădeți același 7 înmulțit cu complementul lui 8 față de 10.

În concluzie: trebuie să țineți minte doar prima jumătate, „ușoară”, a tablei înmulțirii și această formulă simplă cu care deduceți orice în a doua parte, cea „grea”, folosind-o pe prima.”, a scris CTP.