iPhone 12 ar putea fi lansat de catre compania Apple cu o noua functie speciala pentru iOS 14, iar asta în conditiile în care compania Apple o are cerută de catre clienti de foarte multa vreme. Într-un final ea va ajunge abia acum pentru toata lumea. iOS 14 ar trebui să aibă widget-uri speciale. Acestea vor putea fi afisate pe ecranele telefoanelor iPhone 12. În clipul video de mai sus puteti vedea cum ar putea fi ele create, chiar daca în final nu se stie daca totul se va intampla așa.
Încă nu se știe cu siguranță care va fi dată de lansare a telefonului. Iphone de obicei lansează telefoanele în luna septembrie și deși spune că se va schimbă dată de lansare, nu se schimbă. Imagini cu iPhone 12 poți vedea atât în video de mai jos, cât și în galeria foto de sus.
Iphone 12 va fi lansat fie în 8 septembrie, fie în 15 septembrie, iar telefonul poate fi cumpărat abia la 10 zile după lansare. Dar din cauza situație actuale a coronavirusului, lucrurile pot să stea altfel și să se întârzie lansarea. Dar se spune că dezvoltarea nu va fi afectată și că fabricile sunt dotate cu tot ce au nevoie.
Există surse care spun că lansarea va întârzia până în octombrie, noiembrie sau chiar până în anul 2021. Și asta pentru că la finalul lunii martie nici măcar designul nu era finalizat. Este posibil că Iphone SE 2 sau Iphone 9 să fie lansate mai devreme. Pentru că trebuie să se lanseze un model Iphone mai accesibil, potrivit acasagsm.ro
Un zvon se referă la funcția de FaceID care va fi reconstruită și poate mai slabă decât la celelalte modele. Alt zvon se referă la faptul că FaceID va fi eliminat și va fi un senzor de amprenta sub ecran.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Kuo spune că designul marginilor va fi asemănător că cel al Iphone 4. Ceea ce înseamnă că nu va avea margini curbate că celelalte modele . Spune că designul va avea o transformare semnificativă. De aseemnea, se presupune că modelul de 5,4 inci va avea 131 mm înălțime.
Cel de 6,1 inci ar putea avea 147 mm înălțime. De asemenea, acela de 6,7 inci ar putea să fie puțîn mai înalt decât Iphone 11 Pro Max care are 158mm.
Se mai presupune că este și mai subțire, 7,4 mm, în timp ce Iphone 11 Pro Mac are 81, mm grosime. Kuo a mai spus că nu toate zvonurile, precum adăugarea unui teleobiectiv și suport 5G, sunt adevărate. Camera frontală sub ecran se poate să fie adevărat. La fel și cea de amprenta sub ecran, pentru că Apple a spus că va crea această caracteristică.