20:47
Un informator dat în fapt a luat de două ori fața PSD-ului. Oare unde am fi fost acum cu Adrian Năstase, apoi cu Geoană la Cotroceni?
Numai naivii fac pe surprinșii acum, când Instanța a zis negru pe alb și inapelabil că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ceaușiste. Lucrurile erau limpezi de când fostul marinar, ajuns ministru al transporturilor în tulburii ani nouăzeci, a început să iasă mai temeinic la rampă și să ne dea de înțeles că vizează funcția cea mai înaltă din Stat.
Devoalându-și biografia, Băsescu de fapt ne-a spus indirect că a fost securist. N-aveai cum să ajung pe la Anvers, pe la diverse agenții economice din străinătate ale statului comunist român, fără să dai cu subsemnatul la ”Secu”. Oricine crede altceva e fie prea tânăr, fie prea naiv, fie și una, și cealaltă.
Securiștii acolo aveau locul de muncă, la Securitate. Aveau grad, uniformă (o țineau în dulap, umblând în civil, dar chiar și-așa erau recogniscibili de la o poștă), iar teoretic țara avea nevoie de ei. Orice stat are Securitate, nu numai noi aveam. De aceea, securiștii ”pe față” sunt mult mai puțini condamnabili decât colaboratorii, ”turnătorii”, ”ciripitorii”, ”sifoanele”, spuneți-le cum vreți.
Aceștia din urmă, în vederea unor avantaje profesionale sau ca să nu fie șantajați pentru diverse pete negre dn biografie, comiteau josnicia de a-și da în gât colegii, apropiații, prieteni și nu o dată chiar familia. O specie abjectă, ale cărei însușiri negative nici nu mai merită înșirate, iar oprobiul public în ceea ce-i privește e evident. Acestei din urmă categorii îi aparține și Traian Băsescu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Știind sau măcar bănuind toate acestea (verdictul de acum al Instanței e superfluu, e ca și cum ai spune că în lac există apă), românii l-au votat de două ori pe Traian Băsescu, de fiecare dată el părând să fie și chiar fiind soluția pro-occidentală contrapusă anacronismului pesedist, întrupat mai întâi de Adrian Năstase, apoi de Mircea Geoană. Ultimul episod, cel din decembrie 2009, cel cu inubliabilul ”Mihaela, dragostea mea” rostit de Geoană, e relevant.
Atunci Băsescu a ieșit președinte abia după numărarea voturilor din Diasporă. Adică acei oameni, sătui de încremenirea econmică, socială și morală din Patrie, care au plecat de bunăvoie în Vest, au ales să pună ștampila pe numele unuia asupra căruia planau mari bănuieli că ar fi fost turnător la ”Secu”? Iată că da, pentru că alternativele ”neturntoare” sau măcar nedovedite, nu inspirau încredere.
Sigur că la 15 ani de la Revoluție (în 2004), apoi la 20 (în 2009) România poate că merita ca președinte o persoană care să nu fi avut un astfel de trecut. Numai că așa ”turnător” cum a fost, Traian Băsescu a fost președintele intrării României îi UE și în NATO, a avut un rol esențial în Occidentalizarea României, aceeași Românie al cărei anterior președinte pro-sovietic, Ion Iliescu, spunea plin de emfază că ”s-au întinat nobilele idealuri ale comunismului” sau că ”sfânta proprietate e un moft”.
România a avut timp de un deceniu un turnător pe post de președinte și a mers înainte. Nu e moral, dar așa a fost, iar faptul că facem acum pe indignații, nu ne cauționează cu nimic. A-l huli pe Traian Băsescu acum, înseamnă a ne huli pe noi înșine, cel care l-am votat.
