Traian Popovici, avocatul doctor care a salvat de la moarte zeci de mii de evrei. A fost primul român omagiat ca “Drept între popoare”

Cea mai mare conflagrație din toate timpurile va dăinui în istorie ca un eveniment de o gravitate extremă. Zecile de milioane de victime, distrugerile fără precedent, însăși schimbarea, din fericire temporară, a configurației geopolitice a unei însemnate părți a mapamondului, sunt de neuitat pentru multe generații.

În timpul acelor groaznici ani, în care moartea și teroarea au făcut ravagii, în Europa au existat adevărați eroi ce nu şi-au pierdut reperele morale. Ei şi-au asumat riscuri enorme, făcând tot ce le-a stat în putinţă pentru a salva vieţile semenilor. Unul dintre aceste personaje, mai puțin cunoscut decât Oskar Schindler, cel imortalizat pe pelicula de șapte Oscaruri a celebrului regizor Spielberg, însă animat de un curaj cel puțin egal cu germanul amintit, a fost primarul român al orașului Cernăuți, Traian Popovici. Prin tot ce a întreprins, a salvat de la moarte aproape 20.000 de evrei bucovineni.

Traian Popovici, primul român omagiat ca „Drept între Popoare”

S-a născut pe 17 octombrie 1892 în satul Ruşii Mănăstioarei, aflat atunci în Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria, azi localitate în comuna Udeşti, judeţul Suceava. Era fiul preotului Ioan Popovici şi strănepot al celebrului slujitor bisericesc Andrei din Udeştii Sucevei, cel care, în anul 1777, a refuzat să depună jurământul faţă de noua stăpânire austriacă.

După gimnaziul de la Suceava, Popovici s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Cernăuţi. Odată cu izbucnirea Primul Război Mondial, a trecut în România, s-a înrolat în armată, luptând până la sfârşitul lui. Și-a încheiat studiile abia la încetarea ostilităților, în 1919, devenind apoi doctor în drept.

În perioada interbelică a profesat ca avocat în Cernăuţi, oraş ce devenise parte a României în 1918, după destrămarea Austro-Ungariei. În iunie 1940, când Armata Roşie a invadat Bucovina de Nord şi oraşul Cernăuţi a devenit parte a Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene, dr. Popovici s-a refugiat în Bucureşti, unde a continuat să lucreze ca avocat.

Impact.ro

Afacerea cu care mulți români câștigă bani ușor, de acasă

Impact.ro

ȘOC! Prințul ROMÂN care și-a trimis soția la OSPICIU ca să fie cu AMANTA

Când a fost încheiată alianţa cu Germania nazistă, România a recucerit Cernăuţiul în iulie 1941, în timpul atacului asupra URSS. Împreună cu armata română şi cea germană, în Cernăuţi a pătruns şi gruparea paramilitară Einsatzkommando 10b, al cărei rol era de a omorî evreii şi de a instiga populaţia română împotriva acestora.

La începutul războiului în oraș locuiau aproape 43.000 de evrei, aproximativ 40% din totalul populaţiei. Mulţi dintre cei care locuiau în împrejurimile localității s-au mutat în Cernăuţi, sperând o protecție din partea importantei comunități evreiești locale. După eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei cele două provincii nu au fost imediat alipite României, ci au funcţionat ca regiuni conexe, conduse de câte un guvernator. În iulie 1941 avocatul Traian Popovici este trimis în Bucovina ca prim-ajutor de primar al municipiului Cernăuţi.

Avocatul celor urgisiți

O lună mai târziu, împuternicitul generalului Ion Antonescu pentru administrarea Bucovinei, colonelul Alexandru Rioșanu, îl numeşte pe dr. Traian Popovici în funcţia de primar al municipiului Cernăuţi. La scurt timp după numire, dr. Popovici are un dialog cu guvernatorul militar despre problemele evreieşti. Este relatat de către primul în cartea sa „Spovedania unei conştiinţe”, scrisă imediat după război:

„Câteva zile după instalarea mea ca primar, am avut ocazia să vorbesc într-o audienţa de lucru cu guvernatorul Rioşanu, asupra problemelor evreieşti. Îmi cerea să procedez la delimitarea unui cartier din oraş căruia voia să-i dea destinaţie de gheto. I-am expus punctul meu de vedere şi i-am arătat enormitatea acestei măsuri medievale, raportată la gradul de cultură a evreimii cernăuţene, i-am spus că din punct de vedere tehnic nu pot admite aspectul degradant al închiderii unei părţi din oraş în baricade de sârmă ghimpată şi în îngrădituri de scândură.

Cernăuţii cu alura lui de oraş occidental refuzând sub aspect edilitar o astfel de pângărire a esteticului său. Rioşanu mi-a declarat verbal: „recunosc, ai în totul dreptate, dar ce vrei să fac, când sunt mereu împins de preşedinţie şi zilnic asaltat la telefon dacă am ghetoul. Larg cum era în vederile sale europene, mi-a dat dreptate şi pentru ca să adormim vigilenţa preşedinţiei şi să liniştim impetuozitatea romanizatorilor, am găsit expedientul studierii ghetoului”.

La 30 august, Rioşanu a murit în urma unei operaţii nereuşite, fiind înlocuit de generalul Corneliu Calotescu. Pe 10 octombrie, populaţia a fost înştiinţată că s-a hotărât evacuarea populaţiei evreieşti din Bucovina. Pentru aceasta, era necesară îngrădirea într-un spațiu închis.

Ghetoul

În aceeaşi zi, Calotescu a emis ordinele pentru înfiinţarea ghetoului Cernăuţi, pentru confiscarea averilor şi pentru deportarea evreilor peste Nistru, în pofida opoziţiei ferme a primarului Popovici, opoziție exprimată ulterior în cartea menționată.

„N-am cruţat nici un argument, pentru a-i dovedi enormitatea pasului ce e pe cale a-l comite. Am vorbit de umanitate, de omenie, de blândeţea tradiţională a românului, de barbarie, de cruzime, de crimă, de ruşine. Am evocat toate virtuţile strămoşeşti, am înfierat sadismul rasial”.

În zadar. Decizia fusese luată. Operaţiunea strângerii evreilor în ghetou a avut loc în zorii zilei de 11 octombrie, iar pentru ca statul să nu fie păgubit, toate averile acestora erau trecute în proprietatea lui. Condiţiile de viaţă din ghetou erau foarte aspre. Era interzisă părăsirea ghetoului după ora 18:00, iar spaţiile de cazare nu puteau adăposti mai mult de 10.000 de persoane. Cu toate acestea, urmau să primească 50.000.

La scurt timp după ce evreii au fost mutaţi în ghetou, acesta a fost împrejmuit cu sârmă ghimpată şi prevăzut cu porţi de lemn, păzite de militari. Nimeni nu mai avea acces în interior fără permisiunea guvernatorului, cu excepţia celor care locuiau în cartier, calitate ce trebuia dovedită cu legitimaţie.

Traian Popovici a făcut tot ce a putut pentru a salva cât mai mulţi evrei de la deportarea în Transnistria, adică de la moarte sigură. În ziua de 12 octombrie a avut loc o conferinţă cu toate autorităţile, în cadrul căreia primarul Popovici a pledat pentru salvarea unui număr mare de evrei, afirmând că este nevoie de ei ca specialişti fără de care oraşul nu putea funcţiona.

Ecoul favorabil al protestului

Astfel, pe 15 octombrie, guvernatorul a primit vestea că pledoaria primarului l-a convins pe Mareşalul Antonescu. După un dialog telefonic al acestuia din urmă cu guvernatorul, a admis o micșorare a deportării, ordonând exceptarea de la evacuare a unui lot de până la 20.000 de evrei. Aşa s-a ajuns la oprirea în Cernăuţi a celor ce urmau să fie lichidați. Până la 14 octombrie 1941, când s-a încetat deportarea evreilor, peste 30.000 fuseseră evacuaţi din Cernăuţi. Rămăseseră în oraş 15.600, desemnaţi ca „esenţiali pentru funcţionarea oraşului” ca urmare a unei decizii a guvernatorului Corneliu Calotescu, cărora se li adăugau 4.000 ce beneficiau de autorizaţii temporare emise de dr. Traian Popovici.

Curajul lui a avut consecinţe. La începutul anului 1942, la Bucureşti, s-a format o comisie de anchetă care investiga modul de realizare a selecţionării specialiştilor evrei, în urma mai multor denunţuri ale informatorilor. Găsit vinovat pentru eliberarea numeroaselor certificate care le-au permis evreilor să evite deportarea, Traian Popovici a fost înlocuit în iunie 1942 din funcţia de primar. Locul său a fost luat de Dimitrie Galeş, iar deportările în Transnistria au fost reluate, alte 5.000 de evrei fiind deportați în Transnistria.

După ce a fost îndepărtat din funcţie de primar, Popovici a mai trăit doar 4 ani, decesul său fiind înregistrat la 4 iunie 1946. Este înmormântat în curtea bisericii satului Colacu din Fundu Moldovei.

Curaj recunoscut

Gestul lui Traian Popovici a fost recunoscut și onorat. La 23 de ani după moartea sa, în 1969, Institutul Yad Vashem a organizat o ceremonie în memoria lui, în care l-a omagiat ca „Drept între Popoare”. Este primul român căruia i-a fost acordat acest titlu ce desemnează eroii ne-evrei ce au ajutat şi salvat evreii aflaţi în pericol pe timpul Holocaustului.

Autorităţile din Capitală au cinstit efortul umanitar al lui Popovici, la aproape 35 de ani de la recunoaşterea sa de către Yad Vashem. Ministerul Culturii şi Cultelor, Primăria Sectorului 3 şi-au dat acordul pentru schimbarea numelui străzii Unităţii în strada Dr.Traian Popovici.