Traian Băsescu, despre legea carantinei și izolării: „Ce vreți mai ridicol de atât?”

Raluca Juncu 14.07.2020, 20:12
Traian Băsescu, despre legea carantinei și izolării: „Ce vreți mai ridicol de atât?”

Traian Băsescu făcut câteva comentarii în contextul amânării legii referitoare la carantinarea și izolarea persoanelor infectate cu noul coronavirus. Proiectul de lege a fost îndelung dezbătut de membrii Comisiei Juridice din Parlament însă nu s-a ajuns la un consens cu privire la amendamentele care au fost depuse.

Traian Băsescu, acuze la adresa Senatului României

Fostul șef de stat acuză că dezbaterile referitoare la legea carantinării și a izolării au ajuns să devină „ridicole”. Această catalogare la care a ajung actualul europarlamentar PMP este continuată de ideea că judecător al bolilor noastre ar trebui să fie un medic și nu un judecător care să decidă dacă un om trebuie să stea în carantină sau în izolare.

„Ce vreți mai ridicol de atât?
În Senat s-a ajuns la ridicolul absolut, este mare dispută dacă internarea o stabilește un judecător sau un medic.
Mai rămâne să dăm judecătorilor, de la judecătorii și până la Curtea Supremă câte o parafă de medic. Probabil unii vor susține și că un procuror trebuie să asiste controlul medical al pacientului.
Oare ne dăm seama la ce ridicol s-a ajuns în dezbaterea politică?
Singurul judecător al bolilor noastre este medicul!”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Legea Guvernului privind internarea, carantina și izolarea bolnavilor sau suspecților de COVID-19 mai are de așteptat până să fie adoptată. Proiectul a fost dezbătut de Comisia Juridică încă de joia trecută, însă reprezentanții PSD au solicitat o nouă amânare, motiv pentru care dezbaterile în Comisia Juridică a Senatului continuă și în prezent.

Prezent în cadrul dezbaterilor de luni, din Parlament, privind legea carantinării și izolării, Raed Arafat a subliniat, din nou importanța introduerii unor reglementări stricte, în lupta cu pandemia de COVID-19. Șeful DSU a citat un studiu realizat de Universitatea Yale prin care arată că peste 50% din infecțiile cu acest virus sunt transmise de la persoane asimptomatice.

Urmăriți Impact.ro și pe