Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Raed Arafat. Ce acuzații îi aduce fostul președinte al României

Stan Filon 12.11.2020, 14:46
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Raed Arafat. Ce acuzații îi aduce fostul președinte al României

Raed Arafat a fost atacat dur de Traian Băsescu! Fostul președinte spune despre cel care gestionează lupta împotriva pandemiei încă de la începutul acesteia că pur și simplu nu este persoana care să poată reacţiona eficient în momente de criză.

Traian Băsescu a lansat un atac dur la adresa lui Raed Arafat

Băsescu îl acuză cumva pe Raed Arafat pentru moartea a 6 pacienși de coronavirus din Timișoara care nu au mai avut loc la Terapie Intensivă. Mai mult, fostul președinte vine cu acuzații foarte grave în cazuri mai vechi, cum ar fi accidentul aviatic din Apuseni, incendiul de la Colectiv, dar și accidentul de pe lacul Siutghiol.

”Domnule doctor Arafat, nu-ţi vreau răul! Inspectoratul pentru Situații de Urgență, i se mai spune ISU.
Este o structură militarizată care are ca obiectiv fundamental al activității „eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență”. În criza Covid-19, ISU gestionează locurile disponibile la ATI și mijloacele de transport destinate bolnavilor aflați în situație critică.

Traian Basescu l-a atacat pe raed Arafat
Traian Basescu l-a atacat pe raed Arafat

Îl arată cu detelul în mai multe tragedii prin care a trecut România în ultimii ani

”Cât timp au fost 200 de bolnavi pe cele circa 1100 de locuri de la ATI nu au fost probleme. Când s-a ajuns la 1000 de bolnavi pe circa 1100 de locuri, ISU a ajuns la „performanța” de a nu îi transfera în timp util pe cei şase bolnavi de la Timişoara, pe locurile disponibile din alte spitale, ceea ce a dus pur și simplu la uciderea a șase oameni din spitalul bramburitului doctor Mustea”, a scris Băsescu.

Traian Băsescu spune că șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență nu ia deciziile potrivite în condiții de stres și atrage atenția autorităților că poate veni un cutremur puternic asupra României și Raed Arafat nu ar fi omul care să se ocupe de salvarea răniților.

”S-a ajuns la un moment de criză pentru care era necesar un cap limpede care să dirijeze misiunea de salvare a celor șase bolnavi. La fel s-a întâmplat în Apuseni, cu ocazia prăbușirii avionului pilotat de Iovan, care trebuia să asigure un transport pentru un transplant de inimă. La fel s-a întâmplat la Colectiv, unde lipsa unui cap limpede a îndepărtat salvările private şi a accentuat harababura organizatorică. La fel s-a întâmplat la accidentul cu elicopterul prăbușit pe lacul Siutghiol din Mamaia. Concluzie, Arafat este foarte bun pentru achiziţii de salvări vopsite în roşu sau pentru funcția de purtător de cuvânt și de imagine tv. Pentru acțiune în situație de criză, ISU are nevoie de un cap limpede”, susține fostul președinte.

”Gândiţi-vă că mâine putem avea un cutremur devastator”

”Pentru mine, om care am trecut prin multe momente limită, este uşor să înţeleg că Arafat nu poate reacţiona eficient în momente de criză. Arafat nu este capabil să ajungă la punctul în care se transformă într-o maşinărie umană lucidă, care acţionează cu exactitate şi eficienţă.

Guvernanţilor, vă rog, gândiţi-vă că mâine putem avea un cutremur devastator. Nu lăsaţi ţara şi viaţa oamenilor pe mâna lui Arafat. Nu poate acţiona exact şi eficient în condiţii de presiune, de criză, nu poate coordona lucid în situaţii de criză.

Dacă ţineţi să-l faceţi ceva, faceţi-l ministrul culturii, ministrul lucrărilor publice, director de investiţii la ISU, director de imagine sau purtător de cuvânt, dar nu gestionar al situaţiilor de urgenţă. Nu-ţi vreau răul doctore”, și-a încheiat șarja Traian Băsescu

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...