Tradiții și obiceiuri de Sfântul Alexandru 2023. Ce nu este bine să faci pe 30 august?

Emanuela Pană 29.08.2023, 18:37
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Alexandru 2023. Ce nu este bine să faci pe 30 august?

Sfântul Alexandru, numit și ”protectorul omenirii” este sărbătorit anual pe data de 30 august. Acesta este considerat unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii și apărători ai credinței ortodoxe. Credincioșii care îl cinstesc astăzi pe fostul episcop din Constantinopol respectă anumite reguli, transmise din moși-strămoși. Iată cele mai interesante tradiții și obiceiuri de Sfântul Alexandru 2023.  

Sfântul Alexandru, prăznuit anual pe 30 august  

Sfântul Alexandru este prăznuit de Biserica Ortodoxă în fiecare an pe data de 30 august, zi marcată cu cruce neagră în calendarul creștin ortodox. Numit și ”protectorul omenirii”, Sfântul Alexandru este considerat unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii, dovedindu-se un apărător înverșunat al credinței.  

Sfântul Alexandru a fost episcop în Constantinopol pe vremea împăratului Constantin cel Mare (313-337) și a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, unde l-a combătut pe Arie, unul dintre preoții săi slujitori. Acesta începuse să predice o învățătură neconformă cu tradiția și credința Bisericii, și anume că Fiul Lui Dumnezeu nu are natură divină.  

Se spune că după ce s-a încheiat Sinodul, în fața Patriarhului de atunci al Constantinopolului ar fi apărut un înger care i-a spus acestuia că cel care va lua scaunul bisericesc va fi Alexandru, slujitorul său. În perioada în care a condus Biserica, Alexandru a dus o luptă extrem de grea cu adepții ereziei ariene și cu filosofii. 

Citește și: Ce nume se serbează de Sfântul Alexandru. Cui trebuie să urezi La mulți ani”?

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Alexandru 2023 

Sărbătoarea din ziua de 30 august nu este foarte bogată în tradiții și obiceiuri, însă există credința că oamenii trebuie să fie mai blânzi și mai atenți la aproapele lor de Sfântul Alexandru. De asemenea, potrivit credinței, pe 30 august nu este bine să îți vorbești de rău aproapele.  

Traditii si obiceiuri de Sfantul Alexandru 2023
Traditii si obiceiuri de Sfantul Alexandru 2023

Biserica îi îndeamnă pe credincioși să fie mai milostivi cu cei năpăstuiți în ziua în care este celebrat ierarhul, dar și să trăiască în armonie și să se bucure de sărbătoarea Sfântului Alexandru. 

Se spune că cine se ceartă cu cei din jur în această zi o va ține tot într-o ceartă până la sfârșitul anului. Tocmai de aceea, sărbătoarea Sfântului Alexandru este ocazia perfectă pentru a face pace cu persoanele cu care ai avut neînțelegeri/dispute.  

În anumite regiuni ale țării, de Sfântul Alexandru bătrânii prepară bucate speciale, mai ales dulciuri. Se zice că femeile cu numele de Alexandra, Alexia sau Sanda nu trebuie să muncească în această zi, să spele rufe la mână sau să facă ordine.  

Vezi și: Mesaje și urări de Sfântul Alexandru. Transmite-le celor dragi cele mai frumoase gânduri

Rugăciune către Sfântul Alexandru 

Ziua în care credincioșii îl prăznuiesc pe Sfântul Alexandru, numit și ”protectorul omenirii”, este o zi de rugăciune și celebrare. Pentru cinstirea Sfântului Alexandru există și o rugăciune, iar credincioșii o pot înălța către sfânt pentru iertarea păcatelor și binecuvântare.  

”Suflete, suflete al meu, pentru ce te plângi la Domnul? Căci lenea ta pentru chinurile veșnice mijlocitoare îți este. Dacă darul lui Dumnezeu l-ai cunoaște, cu lacrimi fierbinți ai plânge, suspinând și întristându-te pentru orice păcat, pentru cel mic și pentru cel mare.  

Strigă către Stăpâna ta să nu te lovească mânia Celui ce ține toate cu dreapta Sa atotputernică, însă eu, păcătosul și leneșul, cel ce am limba vicleană, cum mă voi ruga Stăpânei mele ca să mă izbăvească Domnul de înfricoșata Judecată?  

Căci tot timpul mă cutremur în inima mea cugetând la înfricoșata Judecată ca să fiu izbăvit de chinurile cele veșnice și de viermele cel neadormit și de întunericul cel mai din afară și de flăcările cele nestinse. Miluiește-mă pe mine, păcătosul robul Tău (numele), ca pe Pavel Apostolul, pe care mai mult decât pe toți l-ai iubit, și nu întoarce fața Ta de la mine, cel sărman, în acea Zi înfricoșată de care se cutremură sufletul meu și se îngrozesc mădularele trupului meu.  

Doamne, izbăvește-mă pe mine de înfricoșatul ceas, ca să nu mă depărtez de mila Ta. Îi rog pe Sfinții îngeri și Arhangheli, pe prooroci și mucenici și pe toți sfinții să se roage lui Dumnezeu pentru sufletul meu. Pentru rugăciunile voastre să întoarcă Stăpânul mânia Lui de la mine, păcătosul. Iar tu, Preacurată Doamnă Fecioară, care ai îndrăzneală la Fiul tău pentru robii Tăi, nu uita ostenelile robului tău (numele).  

Stăpâne Mântuitorule, din săracul meu suflet, Ție mă rog, izbăvește-mă de durerea păcatelor mele și primește-mă întru bucuria vieții celei nesfârșite, în care se preamărește Preasfânt Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”. 

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...