O modificare esențială în Programul Rabla 2021 ar putea intra în vigoare. Schimbarea așteptată de toți românii se află în stadiul de proiect și dacă va fi aprobată, ar putea simplifica enorm lucrurile. Programul Rabla 2021 se anunță, încă de pe acum, un mare succes în cazul în care schimbarea va fi pusă în aplicare de către Guvern.
Noutatea vizează primele de casare și persoanele care pot intra în posesia ei. Românii care vor să își achiziționeze o mașină mai performantă și mai puțin poluantă vor putea să o facă fără să aibă un autoturism de dat la casat. De asemenea, primele de casare vor putea fi transferate de la o persoană la alta, însă și aici există o schimbare importantă la Programul Rabla 2021.
Nu doar persoanele fizice vor putea să cedeze primele de casare începând cu anul viitor, ci și persoanele juridice. Astfel, instituțiile publice, școlile sau chiar organizațiile non-guvernamentale vor beneficia de acest drept. Toate aceste entități care dețin mașini vechi, ideale pentru casat, pot ceda dreptul de folosire a primelor cu pricina.
Dacă măsurile de reglementare a legii privind Programul Rabla 2021 vor avea aplicabilitate, atunci dealerii auto pot să „caseze” mașini în numele cumpărătorilor. Așa se va ajunge la situația în care cei care nu au mașini de casat își pot achiziționa un autoturism cu ajutorul dealerilor.

Proiectul de ordine al Ministerului Mediului aflat în dezbatere publică vine și cu alte schimbări importante. Acestea vizează obținerea unor documente.Eliminarea declarațiilor pe propria răspundere, în formă autentificată de notarul public, anunță avocatnet.ro. Prin aceasta beneficiarii își exprimă în mod explicit opțiunea de a achiziționa autovehiculele noi pe numele lor la sfârșitul perioadei de leasing, în cazul în care aceștia au obținut finanțare în baza unor astfel de contracte.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Acestea vor fi înlocuite cu o mențiune ce va fi introdusă în nota de înscriere, document ce trebuie doar semnat de beneficiar, nu și autentificat la notar.
Totul despre Programul Rabla 2021 puteți afla din proiectul de ordine al Ministerului Mediului. Schimbările mult așteptate de românii doritori de achiziționarea unui autoturism mai puțin poluant le înlesnesc misiunea. Transferul cupoanelor la liber precum și dispariția unor documente necesare până acum, ar putea fi un avantaj pentru producători. Specialiștii consideră că aceste modificări ar putea să se materializeze printr-un interes mult mai mare al Românilor pentru Programul Rabla 2021.