REACȚIE EXCLUSIVĂ

Toate semnalele duc spre o recesiune globală. Adrian Negrescu: „Din păcate este o criză perfectă”

Gabriela del Pupo 26.05.2022, 17:37
Toate semnalele duc spre o recesiune globală. Adrian Negrescu: „Din păcate este o criză perfectă”

Recesiunea economică anunțată de analiști este confirmată și de șeful Băncii Mondiale. David Malpass a declarat miercuri la un eveniment de afaceri din SUA că este dificil să „vedem cum evităm o recesiune”. Motivele invocate de specialist sunt o serie de carantine Covid-19 în China adaugă la îngrijorările privind o încetinire a creșterii economice, războiul din Ucraina dar și creșterea prețului la gaze naturale și electricitate.

„Practic este un cumul de crize”

Economistul Adrian Negrescu a explicat în exclusivitate pentru impact.ro care sunt factorii care vor determina o situație economică care nu poate fi evitată în acest an. Din păcate multe dintre probleme țin de factorii de decizie implicați în escaladarea unor conflicte. Dacă pandemia, care nu pare să se fi temperat, pentru că revine în China, nu putea fi controlată, situații precum unele sancțiuni internaționale ar fi putut fi negociate.

„Din păcate este o criză perfectă, s-au adunat toate potențialele crize în 2022. Practic avem o criză a materialelor de construcții, a prețurilor din energie, un război, probleme în continuare de livrări dinspre principalul exportator din China, unde pandemia continuă să facă victime, avem aceste probleme în lanțurile de aprovizionare cu carburanți, este această problemă a inflației, este o criză a grâului, o criză a porumbului. Practic este un cumul de crize, care, din păcate va face ca anul 2022 să fie anul în care vom experimenta ce înseamnă o criză economică puternică. O perioadă de recesiune.” a spus economistul.

O soluție posibilă ar fi redeschiderea negocierilor cu Iranul dar relațiile au fost înghețate în timpul administrației Trump care a reacționat dur în ceea ce privește acordul nuclear în care Iranul se angaja că nu va dezvolta arme nucleare pentru a putea continua relațiile comerciale cu Occidentul.

„Autoritățile europene, americane, își caută în momentul de față soluții pentru a nu opri practic consumul de gaze de carburanți, de energie electrică din Rusia dar va fi o misiune aproape imposibilă în condițiile în care OPEC (Organizația Producătorilor de Petrol) ține cu dinții de prețuri și nivelul actual al producției este în tentativa de a specula acest moment.

Practic de a face bani, iar pe de altă parte țările de unde ar mai putea să vină carburant, de exemplu, cum ar fi Iran, Venezuela, nu par dispuse să își crească producția, să arunce mai mult carburant pe piață, în condițiile în care la rândul lor sunt afectate de sancțiuni internaționale. Este ca un joc de șah în care fiecare încearcă să își exploateze pozițiile, sau să găsească o carte câștigătoare și să exploateze practic această criză.” spune Adrian Negrescu.

Școlile din România vor primi bani în funcție de numărul de elevi. Și gradul de sărăcie e luat în calcul

Cele mai negre previziuni confirmate de Banca Mondială

SUA a ieșit din acordul cu Iranul din 2018 însă de 11 luni se poartă negocieri prin care să se ajungă la o nouă înțelegere similară cu cea din trecut în care Iranul să renunțe la dezvoltarea capacității nucleare. Șeful Băncii Mondiale este de părere că situația de criză nu poate fi evitată analizând semnalele și dezvoltarea situațiilor de criză internațională.

„Uitându-ne la PIB-ul global…este greu acum să vedem cum evităm o recesiune. Ideea prețurilor la energie care se dublează este suficientă să declanșeze o recesiune. (…) China deja trecea prin unele scăderi economice în imobiliare, așa că prognoza privind creșterea Chinei înainte de invazia Rusiei deja s-a diminuat substanțial pentru 2022”, a adăugat acesta. Banca Mondială estima luna trecută  creșterea economică globală pentru acest an la 3,2%.

Urmăriți Impact.ro și pe