Timișoara: A ajuns o nouă tranșă de doze de vaccin anti-Covid de la Moderna. La Craiova, avionul care transporta vaccinul nu a putut ateriza

Elena Avramescu, Diana Timișoreanu 03.02.2021, 12:11
Timișoara: A ajuns o nouă tranșă de doze de vaccin anti-Covid de la Moderna. La Craiova, avionul care transporta vaccinul nu a putut ateriza

O nouă tranșă de doze de vaccin anti-Covid de la Moderna a ajuns la Timișoara, cu o aeronavă de mici dimensiuni. Din păcate, la Craiova, avionul care transporta vaccinul nu a putut ateriza din cauza vizibilității reduse, astfel că zborul a fost amânat.

O nouă tranșă de doze de vaccin anti-Covid de la Moderna

Se pare că zborul care urma să aibă loc în această dimineață însă nu a putut ateriza pe aeroportul din Craiova din cauza vizbilității reduse, fiindcă era o vizbilitate de sub 200 de metri. Astfel că avionul și-a reconfigurat traseul către Timișoara, unde a aterizat. Prima aterizare urma să aibă loc către aeroportul din Craiova, după care în Timișoara și Cluj.

O aeronavă de mici dimensiuni a aterizat pe Aeroportul Internațional din Timișoara, la ora 9.45, având la bord dozele de vaccin de la Moderna alocate județelor din vestul țării. De la aeroport, acestea au fost încărcate într-o autoutilitară și transportate la Centrul Regional de Distribuire de la Timișoara. De aici vor pleca mai departe, spre centrele de vaccinare din Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Autoritățile au dat asigurări că vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, cu respectarea lanțului de frig, la temperatura de 2-8 grade Celsius.

Din totalul de 26.210 vaccinuri, vestul țării a primit cele mai puține, respectiv 2.320 de unități.  Tot la coada clasamentului centrelor cu cele mai puține vaccinuri alocate, pe penultimul loc, se află cel de la Craiova, unde ar fi trebuit să ajungă 4.220 de doze.

Medicii recomandă ca vaccinul Moderna să fie administrat în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani.

Transa noua de doze de vaccin de la Moderna
Transa noua de doze de vaccin de la Moderna în Timisoara

Următoarea tranșă de vaccin de la BioNTech/Pfizer va fi livrată pe 8 februarie

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că livrarea următoarei tranşe de vaccin de la BioNTech/Pfizer, de peste 163.000 de doze, este estimată pentru data de 8 februarie.

În cursul zilei de azi, 26.210 de doze de vaccin de la Moderna sunt programate la distribuție către centrele regionale din țară, pentru vaccinarea, cu prima doză, a persoanelor deja planificate în platforma de programare.

Din Centrul Național de Distribuție București, dozele vor fi distribuite la Centrul Regional de Distribuție Brașov – 4.810 doze, la Centrul Regional de Distribuție Cluj – 5.290 de doze; la Centrul Regional de Distribuție Constanța – 4.360 doze; la Centrul Regional de Distribuție Craiova – 4.220 dde doze; la Centrul Regional de Distribuție Iași – 5.210 doze; la Centrul Regional de Distribuție Timișoara – 2.320 doze, potrivit Digi24.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...