De la 1 februarie, un nou tip de ser anti-Covid 19 va fi administrat românilor. Care este, de fapt, principala diferență între vaccinurile de la Pfizer și Moderna.
Începând din data de 1 februarie 2021, în centrele de vaccinare anti-Covid 19 din România ajung primele doze de ser produs de Moderna. Acesta va fi administrat celor programați, pe lângă cel de la Pfizer/BioNTech. A doua tranșă de vaccin Moderna a ajuns în România, sâmbătă, 30 ianuarie, numărul total de doze ajungând la 35.600. Compania americană urmează să mai livreze în țară a treia tranșă, pe 5 februarie, însă cu 20% mai puțin doze decât fusese stabilit anterior. Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care s-a decis amânarea vaccinării celor sub vârsta de 65 de ani, chiar și a celor care suferă de boli cronice, ce fuseseră programați pentru administrarea primei doze în perioada 30 ianuarie – 11 februarie 2021.
„Având în vedere diminuarea cantităţilor de vaccin livrate anterior de BioNTech Pfizer, precum şi lipsa predictibilităţii privind tranşele de vaccin livrate de compania Moderna, pentru lunile februarie şi martie (…), CNCAV ia ca măsură de siguranţă, pentru asigurarea administrării rapelului la persoanele cărora li s-a administrat doza 1, reprogramarea, începând cu data de 30 ianuarie, a celor 66.884 persoane sub 65 de ani, pentru administrarea dozei 1, între 30 ianuarie şi 11 februarie, pentru data de 16 februarie şi ulterior, în ordinea planificării iniţiale”, a transmis, vineri, Comitetul Naţional pentru Coordonarea Activităţilor de Vaccinare împotriva COVID-19 (CNCAV).
Eficacitatea celor două vaccinuri produse de Pfizer și Moderna este aproximativ aceeași, de 95% și 94,1%. În plus, ambele utilizează tehnologia bazată pe ARN mesager, potrivit CNCAV.
Principala diferență între vaccinurile de la Pfizer și Moderna este perioada la care se face rapelul. În cazul serului Pfizer, a doua doză se administrează la 21 de zile, în timp ce, în cazul celui produs de Moderna, aceasta se face la 21 de zile.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul programului național de vaccinare, a declarat că imunitatea dată de vaccinul anti-Covid 19 ar putea dura chiar mai bine de un an, potrivit datelor existente, în acest moment.
„Avem date deja la circa şase luni (…) ceea ce ne estimează probabil o durată de peste un an al răspunsului imun, posibil şi mai mult. Sunt date care vor veni, sunt în dinamică, această durată de peste un an este doar o estimare, trebuie să subliniez acest lucru, urmează să fie consolidat de date”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, citat de News.ro.
Medicul a mai dezvăluit că anticorpii încep să se formeze la 14 zile de la administrarea primei doze, în cazul serului creat pe baza tehnologiei ARN mesager, însă beneficiile „nu sunt masive” fără rapel.
Valeriu Gheorghiţă a explicat şi care este motivul pentru care România a decis să nu amâne vaccinarea cu a doua a doză a celor care au fost deja imunizaţi.
„Agenţia Europeană a Medicamentului a făcut nişte precizări cât se poate de clare şi anume că nu se recomandă amânarea rapelului şi anume rapelul pentru Pfizer trebuie făcut la trei săptămâni. Practic, cu cât distanţăm rapelul faţă de prima doză, creştem probabilitatea ca persoana respectivă să se infecteze între prima doză şi rapel. Or, ar fi păcat să se întâmple acest lucru, având în vedere că avem o rată mare de acoperire vaccinală pentru lucrătorii din sistemul medical şi social şi cred că este de datoria noastră să asigurăm rapelul tuturor persoanelor care au primit prima doză”, a adăugat Gheorghiţă.