Noi destinații de pe Aeroportul Internațional Craiova din primăvară. Unde se va putea pleca fără bătăi de cap

Elena Avramescu, Alexandrina Toader 01.02.2021, 17:08
Noi destinații de pe Aeroportul Internațional Craiova din primăvară. Unde se va putea pleca fără bătăi de cap

Noi destinații de pe Aeroportul Internațional Craiova. Oltenii vor putea zbura spre noi destinații direct de pe Aeroportul Internațional Craiova. Din această primăvară, se introduc noi curse aeriene spre trei stațiuni turistice din Egipt și Turcia. Anunțul lansării celor trei curse aeriene s-a făcut în cadrul unei întâlniri la Consiliul Județean Dolj.

Noi destinații de pe Aeroportul Internațional Craiova

Anunțul vine ca o gură de oxigen pentru operatorii de turism din Oltenia, grav afectați financiar de pandemia de Covid-19, dar și pentru touroperatorul care a lansat charterele.

Vrem să ștergem anul care a trecut, a fost un an atipic, a fost un an greu pentru toată lumea, dar vrem să facem un nou început și să uităm anul de pandemie. În anul 2018 am introdus cursele spre Antalya și v-am promis că nu o să rămână singura de pe Craiova. Anul acesta vom face spre Bodrum și Hurghada, pentru perioada de primăvară Hurghada, iar Bodrum pentru perioada de vară. Cu ajutorul tuturor celor implicați, nu vom rămâne doar cu acestea. Vrem să continăm și pe perioada de iarnă, în special cu noi destinații, a declarat Mustafa Kadiroglu, patronul agenței de turism care va opera cele trei destinații de pe Aeroportul Craiova.

Președintele Consiliului Județean Dolj a menționat că în acest mod, vacanțele vor fi mai accesibile pentru locuitorii din regiune.

Lansăm curse cu destinație de vacanță, trei chartere cu plecare din Craiova spre trei destinații, pe care românii, de cele mai multe ori, le-au preferat pentru a-și petrece vacanțele, destinații care sunt, în sensul acesta de accesibilitate, la îndemână, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Noi destinatii de pe Aroportul International Craiova
Discutii pentru Aeroportul International Craiova

„Există și posibilitatea introducerii unor noi destinații”

Deschiderea noilor curse va aduce beneficii și Aeroportului din Craiova, aflat în plină dezvoltare în ultimii ani, dar grav afectat financiar de pandemia de Covid-19.

Venim cu vești bune, așa cum a menționat domnul președinte al Consiliului Județean Dolj și domnul Mustafa Kadiroglu, patronul Prestige Tour. Sunt trei destinații Anatlya, Bodrum și Hurghanda care vor fi operate de trei companii aeriene distincte (…) Suntem absolut convinși că există și posibilitatea introducerii unor noi destinații, de pe Aeroportul Internațional Craiova, a spus Sorin Manda, directorul Aeroportului Internațional Craiova.

Începând de săptămâna trecută, au început lucrări de extindere a terminalului Plecări al Aeroportului Internațional Craiova. Se fac mai multe lucrări specifice în zona controlului de securitate și la etajul 1, al clădirii Aeroportului astfel încât, pentru o perioadă de aproximativ o lună, pasagerii nu vor avea acces în aceste spații. Lucrările se încadrează într-un amplu de extindere a celor două terminale, Plecări și Sosiri, o investiție a Consiliului Județean Dolj care se ridică la aproape 25,2 milioane de lei și care va fi gata în primăvara anului viitor.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...