Ți se face pielea de găină. Mihai Bendeac, în genunchi în fața lui Florin Piersic: „Am aflat cu stupoare”

Mihnea Tălău 17.05.2023, 13:13
Ți se face pielea de găină. Mihai Bendeac, în genunchi în fața lui Florin Piersic: „Am aflat cu stupoare”

Mihai Bendeac s-a întâlnit față în față, după mulți ani, la Timișoara, cu maestrul Florin Piersic. Tânărul actor a făcut un gest care a surprins pe toată lumea. El s-a așezat în genunchi în fața titanului cinematografiei și teatrului românesc, cu care a vorbit minute bune. Cum a decurs întâlnirea emoționantă dintre cei doi.

Bendeac a îngenunchiat în fața marelui titan

Pe pagina sa de Instagram, Bendeac a titrat că a aflat cu stupoare că Florin Piersic ar fi încercat să ia legătura cu el dar ca anumite persoane “binevoitoare” i-au spus că “nu mai vreau să știu” de dumnealui.

Nu și-a permis să îl deranjeze pe maestru, dar de acum, în urma discuției, a primit permisiunea să sune sau să îl viziteze pe marele Florin Piersic. Un motiv imens de bucurie pentru tânărul actor.

”M-am întâlnit la Timișoara cu maestrul Piersic după mulți ani… Pe lângă emoția imensă și, evident, inerentă având în vedere că respir același aer cu cea mai mare vedetă a României, am aflat cu stupoare că în ultimii ani ar fi încercat să ia legătura cu mine dar ca persoane “binevoitoare” i-au spus că “nu mai vreau să știu” de dumnealui.

I-am explicat că nu l-am sunat pentru că nu îmi permit. Este incredibilă senzația că privesc în ochi peste 70 de ani de teatru, televiziune și cinema. De aici și timiditatea/stângăcia mea în fața unei Legende. Maestre, acum, aflând că îmi daț voie să îmi permit, o să vă sun/vizitez”, a scris Mihai Bendeac pe pagina sa de Instagram.

L-a parodiat pe Florin Piersic

Cu doi ani în urmă, Bendeac povestea, într-o emisiune televizată, că a fost sunat de Florin Piersic, în urma unei emisiuni în care l-a parodiat pe ”Mărgelatu”.

„M-a sunat el. «Un minut te rețin…». Am vorbit o oră și jumătate. Oricum, dacă aveam o emisiune în care-l parodiam, a doua zi mă suna și-mi povestea. De parcă nu eu scrisesem textul și-l interpretasem!(…) Dacă ar face cineva un top al celor mai charismatici actori și al celor mai iubiți actori din toate timpurile, în mod evident, există maestrul Piersic, câteva locuri libere și urmează alții”, a declarat, atunci, Mihai Bendeac.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...