Europa se topește la temperaturi extrem de mari, cu care multe țări de pe continent nu s-au mai confruntat de zeci de ani de zile. În Franța, Germania și Spania, valul de caniculă a adus temperaturi insuportabile, iar specialiștii trag mai multe semnale de alarmă.
Ziua de joi, 26 iulie, a adus în multe țări europene temperaturi record. Orașe din Franța, Germania și Spania s-au topit la temperaturi ce au depășit 40 de grade Celsius la umbră. Specialiștii meteo spun că de vină este un val de caniculă care se deplasează dinspre Sahara și care a pus stăpânire pe vestul Europei.
În Paris s-au înregistrat 42,6 grade Celsius, temperatura record pentru capitala Franței. Autoritățile au căutat să ia toate măsurile necesare: au emis cod roșu de caniculă în Paris și în alte 19 regiuni ale țării. În Franța, e posibil ca noaptea de joi spre vineri să fi fost cea mai călduroasă din istorie.
Temperaturi record nu au fost înregistrate doar în Franța. Ziua de joi, 26 iulie, a fost una extrem de caniculară și în Germania, țară care, de obicei, nu e deloc obișnuită cu astfel de temperaturi.
În unele localități din Saxonia Inferioară mercurul din termometre a arătat și 42,6 grade Celsius. Meteorologii din Germani se așteaptă ca astfel de episoade să se repete.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Motivul principal: schimbările climatice la care e supusă planeta.
„În acest moment nu putem spune dacă vom avea noi recorduri de temperatură în fiecare an sau doar ne vom apropia de cele precedente, dar dacă ne orientăm după modelele climatologice, atunci ne putem aştepta la temperaturi de 44, 45 sau chiar 46 de grade Celsius în anumite zone ale ţării până la jumătatea secolului”
Daniela Jakob, directorul Centrului German de Climatologie
În Marea Britanie, de asemenea, s-au înregistrat temperaturi de 38,1 grade Celsius, un record pentru această lună în an. S-au luat măsuri speciale pe calea ferată, acolo unde viteza trenurilor a fost limitată tocmai pentru a nu se produce o tragedie.
„Schimbările climatice au dus la o creştere a posibilităţii apariţiei unor episoade de căldură severă în Europa”, susțin specialiștii. Încălzirea globală este o amenințare.
Și începe să-și arate colții.