15:32
Doreați să vedeți, dinspre Kabul, doar imagini ale disperării? Cu puhoi de lume împingându-se pe aeroport ca pe scara tramvaiului? Cu inși picâds de pe fuselajele avioanelor aflate deja în zbor? Iată că e posibil și altceva! Talibanii, parcă mai frezați și mai puțin mototoliți ca pe vremea lui Bin Laden, se dau în mașinuțe electrice. Zâmbesc, chiar dacă au puștile pe umăr. Suav, răscolitor. De-a dreptul viral, ba chiar instagramabil, cum se mai zice în zilele noastre.
Față de întâmplările din spațiul afgan trebuie să avem și noi o poziție, dincolo de limbajul de lemn. ”Există o reală preocupare”, ”Situația internațională, în complexitatea ei”. Cert e că trimitem avioane să ne recuperăm compatrioții aflați la Kabul. Nimeni, niciun stat european, membru NATO, nu face mai mult de-atât. Plus că ne place să gândim încetișor, lent, nederanjat.
Președintele Iohannis a anunțat ședința CSAT abia miercurea viitoare, pe 25 august. De ce așa de târzu, de ce nu azi sau mâine? Ne mai uităm și noi în jur, la ceilalți, vedem ce zic și ei, să nu-i supărăm pe frații noștri mai mari, americanii. Și până săptămâna viitoare poate vine de la curățătorie și sacoul prezidențial alb, de ospătar de înaltă calificare. Dacă Nufărul livrează până atunci și papionul negru, Mr. President de Cotroceni poate purta aceeași costumație de pe faleza din Constanța. Acum, pentru că ne văd americanii, va fi deghizat, cu sacou și papion, în crupier la Las Vegas.
Pe vremea războiului din Coreea, în plin stalinism autohon, îi socoteam ”năpârci imperialiste”. Când cu Vietnamul, Ceaușescu îi certa fluturînd teoria ”neamestecului în treburile interne”. Mai încoace, când Unchiul Sam a făcut praf Belgradul, cu tot cu podurile istorice de peste Dunăre cu tot, am aplaudat frenetici. Și aplaudăm entuziaști în continuare orice intervenție militară americană, oricât de brutală.
Dacă rușii intră doar cu vârful pantofului într-un teritoriu care nu le aparține, sărim ca arși. Când Statele Unite trec neamuri întregi prin foc și sabie, nu zicem nimic.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Acum, cu Afganistanul, tăcem mâlc, deși e limpede c-ar trebui să spunem adevărul, anume că a trebuit să vină la putere cel mai anost președinte american din istorie ca să se întâmple pocinogul de la Kabul. Și că pe vremea lui Trump (pe care l-am socotit mereu personaj negativ, inclusiv în disputa hilară cu ridicola Greta Thunberg) așa ceva n-ar fi fost nicidecum cu putință.
Cum vreo două luni, cineva apropiat a trecut printr-un incident rutier minor. Conducând pe strada Roma (din zona Căii Dorobanți) nu i s-a dat prioritate de către altcineva, care venea de pe strada Washington și avea în față un ”cedează trecerea” cât toate zilele. Am glumit atunci amar, spunând că nu era nevoie de indicatoare, Roma trebuie să aibă întotdeauna proritate în raport cu Washingtonul. Prima metropolă e leagănul civilizației, cealaltă e fieful alienării planetare.
Nu, zău, ca să-și scoată la iveală filoamericanismul, românașii ar putea pupa mâna Unchiului Sam schimbând prioritatea în acea intersecție! Probabil că dacă am face asta, am putea aduce în discuție și Clauza Națiunii Celei Mai Favorizate, că doar suntem disciplinați și nu ieșim din cuvântul stăpânilor, isn`t it?
